Pages Navigation Menu

Un schimb de idei– comunicând cu Maurice Druon

Un schimb de idei– comunicând cu Maurice Druon

Mă întreb de ce am mai numi capitalismul capitalism şi nu i-am spune comunism? Pentru cei care ar socoti această întrebare prea dură şi, eventual, nedreaptă, sau incorectă, sau nepotrivită – deşi nu este, cu siguranţă, nicicum astfel -  o voi reformula, totuşi : de ce nu am folosi  un singur cuvânt atât pentru  comunism,  cât şi capitalism,  şi le-am numi pe ambele materialism, un materialism al existenţei umane, sociale, dar şi individuale, de o factură extrem de apropiată în diferitele sale variante. Voi explica de îndată origina acestui gând, a ideii de a formula o astfel de întrebare.

Între darurile pe care le-am primit  de la Dumnezeu, pe unele din primele locuri, aşa cum mă pricep eu, cât de cât să le socotesc sub aspectul importanţei, se află relaţiile omeneşti la care am ajuns, de care am avut, şi încă am parte. Prietenii ce mi-au fost dăruiţi sunt, şi sunt pentru totdeauna, fie că trăiesc încă în această lume, fie că au părăsit-o pentru o alta mai înaltă, aşa cum au fost deci  persoane, personalităţi, alese şi, altele mai presus de ele nu aş fi crezut nicicând posibil să  mai întâlnesc.

Nu voi face referire acum decât la şansa, la care nu puteam îndrăzni să aspir niciodată, de a deveni prietenul marelui scriitor francez Maurice Druon, trecut dincolo de această lume terestră de nu prea multă vreme, la o vârstă de peste nouăzeci de ani, membru al Academiei Franceze, secretar perpetuu al acestei instituţii, model pentru toate academiile lumii, funcţie din care cu nişte ani înaintea încheierii vieţii sale a demisionat,  recomandând alegerea drept continuator al său o primă femeie care a ocupat cea mai distinsă poziţie academică a lumii, în persoana lui Hélène Carrére d’ Encausse. El însuşi avea să primească, din partea colegilor săi de academie titlul de secretar perpetuu de onoare. A fost ministru al culturii sub preşedinţia Generalului De Gaulle. Luptase sub comanda  Generalului în forţele franceze libere,  în timpul ocupaţiei Franţei,  în Al Doilea Război Mondial. Romanele sale, celebre, ,, Marile Familii’’, ,, Voluptatea de a fi’’, ,, Regii Blestemaţi’’, au stat la originea multor ecranizări cinematografice, transcrieri pentru televiziune şi teatru; a publicat volume de nuvele.

Opera sa, în mare parte, a fost tradusă în limba  română, aşa cum a fost tradusă în toate limbile de cultură. Pe când, cu mult înainte de Revoluţia  noastră, îi citeam şi admiram cărţile, nu îmi puteam imagina că îl voi întâlni cumva, iar că vom ajunge să fim prieteni ar fi fost un gând de natură să frizeze absurdul.

Ne-am întâlnit; Maurice Druon mi-a acordat prietenia sa: am comunicat mult, întâlnirile noastre au fost frecvente, am vizitat împreună câteva locuri din România, a devenit membru de onoare al Academiei Române. Până  în anul care a precedat sfârşitul său ne revedeam la fiecare vizită a mea la Paris. În timpul misiunii mele la Atena a făcut o călătorie acolo, spre a comemora un mare prieten al său, pe foarte celebrul om politic şi preşedinte al Republicii Elene, restaurator al democraţiei în Grecia după dictatura coloneilor, Kostas Karamanlis.

La palatul lui  medieval,  de lângă Bordeaux, primea, nu rareori, vizitele unor şefi de state. După  moartea sa, unii dintre aceştia au făcut declaraţii oficiale de respect şi înaltă consideraţie. Ca persoană,  era cea mai plăcută, mai deschisă, dar şi mai distinsă din câte am cunoscut, cu o comportare inconfundabilă,tinerească şi de un tonus cu totul superior.

Într-o seară, luând masa împreună la foarte cunoscutul, în toată lumea, ,, La Tour d’Argent’’, privind de aproape silueta gotică sfântă a lui ,, Notre Dame’’, Maurice Druon mi-a mărturisit unele îndoieli cu privire la potrivita orientare politică a ţării sale, din cursul respectivilor ani. I-am răspuns că Franţa, consecutiv celui de al Doilea Război Mondial nu a ajuns să aleagă decis între capitalism şi comunism. Ceva mai târziu mi-a făcut surpriza de a-mi arăta cartea sa tocmai apărută, sub titlul: ,, La France aux ordres d’un cadavre’’.  Aceasta era centrată pe analiza  afirmaţiei mele . Îmi dăduse dreptate în cele ce îi spusesem, şi dezvolta acum subiectul pe care i-l spusesem  iar  volumul său era  unul de o mare valoare atât politologică precum şi filozofică, în sensul filozofiei istoriei şi a politicii. A publicat ulterior soluţiile pe care le propunea,  pentru o evoluţie cât mai pozitivă şi mai demnă a marii sale ţări,  într-o carte sub titlul ,, Ordonance pour un etat malade’’

Mă aflam într-o vizită în Franţa şi, ca de obicei, m-am întâlnit cu Maurice Druon. De această dată eu îi vorbeam despre România spunându-i că dacă structurile comuniste fuseseră de mult înlăturate, suprimate, dacă ideologia comunistă nu mai este nicicum propagată, se simt stranii reflexe comuniste în multe dintre activităţile, acţiunile şi practicile publice din ţara mea.  A răspuns gândind vizibil concentrat,   însă aproape fără nicio pauză în perspectiva afirmaţiei sale: ,,în fond,  comunismul nici nu este altceva decât o tehnică a puterii’’

Am socotit absolut  memorabilă această afirmaţie a lui Maurice Druon,  dar abia în ultima vreme am cercetat-o  într-un mod serios şi, sper, aprofundat. M-am întrebat simplu şi clar: ce altceva este capitalismul decât o tehnică a puterii? Ce este o tehnică a puterii, dacă nu o metodă de utilizare a condiţiei materiale a omului pentru dominarea lui? Evident, nu toate tehnicile puterii sunt la fel, dar ce face, oricare dintre acestea, decât să lanseze materia umană împotriva spiritului omenesc şi, drept consecinţă, împotriva celui divin.

Maurice Druon a avut în vedere şi soluţiile problemelor statului – el le-a prezentat în detaliu în ,, Ordonance   pour un état malade’’, dar esenţa mi-a spus-o direct, mi-a transmis-o nemijlocit,  în una dintre discuţiile noastre: o ţară, un stat,  ajunge să fie ceea ce trebuie să fie atunci  când urmează un mare şi demn model – un model aflat în funcţie la nivelul cel mai înalt al unei naţiuni, pe care aceasta să îl urmeze  cu sentimentul clar,  neîndoielnic,  direct,  al faptului că ea, naţiunea, aceasta trebuie să facă spre a se salva.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>