Pages Navigation Menu

Un paradox al comunismului

Un paradox al comunismului

Comunismul poate fi descris şi caracterizat în foarte multe moduri – dar unul dintre acestea este că reprezintă o enormă acumulare de paradoxuri ,, 1984’’, de George Orwell, o creaţie românească, bine ştiută, concepută după un model stalinist transformat în science-fiction este relatarea unei posibile lumi integral paradoxale. Ne amintim cu toţii drept simplu exemplu că, în respectiva carte, ministerul securităţii era denumit ministerul iubirii. Nu cred că mai este utilă o prea atentă cercetare a comunismului – problema care va rămâne este aceea a analizei alienării, expert realizat de Marx, acel Karl Marx din concepţia căruia  a rezultat una dintre cele mai alienante societăţi căreia i s-a suprapus o total alienată formă de guvernare.  Ar mai fi de luat în consideraţie şi un studiu, istoric, insuficient relevant în prezent, însă asupra formării şi multiplicării capitalului.

Mai apare o problemă referitoare la prezent şi viitor, util de privit cel puţin, în primejdia pe care o devoalează. Deci, din enormul angrenaj paradoxal, propriu comunismului în cele ce urmează, un singur paradox.

Comunismul a promis a aduce la ,,putere’’ clasa muncitoare urbană, acel proletariat al marilor uzine, al fabricilor, al centrelor industriale vaste. O clasă defavorizată întrunea, în concepţia comunistă, capacitatea de a dezvolta  ,, conştiinţa de clasă’’, o ură de clasă şi, consecutiv o voinţă de clasă. În cele din urmă, proletariatul a fost nu înălţat de comunismul structurat pe capacitatea unor activişti extrem de capabili de manipulări şi de acţiune complotistă, de conspiraţie, ci folosit  ca masă de manevră. Sub aparenţa câştigării unui nivel ridicat al demnităţii personale, muncitorul a fost exploatat în favoarea unei nomenclaturi, în vederea organizării unui stat dominator şi a unei înarmări, continuu aptă să menţină capacitatea de luptă a sistemului în eventualele conflicte externe.

Clasa muncitoare avea a-şi asocia, la ,, putere’’ ( din nou ghilimele, pentru că puterea nu este o capacitate umană, terestră, în respectiva condiţie aflându-se eventual doar o forţă specifică şi nu o putere ) ţărănimea muncitoare. Această istorie este una cu rezultate integral paradoxale. Comunismul a avut întotdeauna împotrivă ţărănimea muncitoare, ţărănimea satului despre care ne vorbeşte, şi în care a copilărit, Lucian Blaga, satul care a dat naştere eternităţii.  Acel comunism a avut de partea sa ţărănimea nemuncitoare – existentă în orice sat. La ţară nemunca este mult mai uşor de ascuns, de adoptat decât la oraş – munca, în condiţii rurale, se poate reduce uşor, dacă  omul încearcă să o reducă, la un minim existenţial. Am rămas uimit, câţiva ani după căderea comunismului în Europa de Est şi, implicit, în România, că ţărani dintr-o anumită, altminteri reputată pentru demnitatea ei, regiune românească, veniseră să cerşească la Paris  – eram la acea dată ambasador în Franţa, şi deci am fost informat -, probabil auzind că unei minorităţi din România care începuse deja o astfel de activitate  îi merge bine; iată deci câtă transformare induce în oameni dispoziţia de a abandona munca.

Trebuie privit la aceia care au reprezentat a doua generaţie de leaderi de partid; cel puţin în România, pe care o ştiu cel mai bine, din întregul bloc al comunismului – deci persoane care au apărut în urma celor câţiva membri ai partidului comunist din perioada de interdicţie a acestuia, ori proveniseră din familii ale unor astfel de membri. În rândul doi, cadrele comuniste au reprezentat, majoritar ţărani nemuncitori. Ei pot fi uşor reperaţi în istoria acelor decenii încă mai amare şi compromiţătoare decât acelea ale prezentului. Au fost însoţiţi, altminteri paradoxul nu ar fi avut şi gradul lui de firesc, totdeauna observabil, de muncitori nemuncitori şi de intelectuali – câţi vor fi fost – tot nemuncitori.

Ne învaţă ceva acest paradox al uneori  vechi dar tot inacceptabil, regim?  Evident că da: atunci când vrem să ştim în ce regim trăim şi cum suntem conduşi, să privim cu atenţie  la oamenii autorităţilor – ne vom înşela doar foarte rar,  fie în bine, fie în rău.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>