Pages Navigation Menu

Un oras cat trei

Un oras cat trei

vedere-din-budapesta-450x300

Unde-s trei puterea creste, iar splendoarea infloreste. Cu siguranta acest gand a fost si liantul dintre Buda, Óbuda si Pesta, candva trei orase de sine statatoare ce aveau sa devina in 1873 un intreg, primind pe buna dreptate numele de capitala a Ungariei. Desi acest oras cu o istorie complexa este relativ aproape de locul unde respir, abia dupa 24 de primaveri am decis sa-l vizitez. Si mare mi-a fost uimirea cand am vazut prin doi ochi verzi cat de frumos poate fi acest oras. Chiar daca 2 zile sunt insuficiente pentru a bate strazile si dealurile metropolei in lung si-n lat, am apucat sa vad o buna parte din ce mi-a ramas pe retina, iar mai apoi, in suflet.

Prima oprire a fost la Gradina Zoologica, locul in care toate continentele lumii s-au comprimat la un loc, scotand la iveala cele mai spectaculoase specii de animale, pasari, insecte si pesti din lumea-ntreaga. Dupa ce am reusit sa-mi readuc mirarea de copil la nivel de adult, m-am indreptat spre Bastionul Pescarilor, traversand primul pod construit in Budapesta, in anul 1839, denumit si Podul cu Lanturi. Renumitul Turn al Pescarilor (parte din Bastion) promite o panorama extraordinara a orasului, insa oricat de mult v-ati dori sa imortalizati sclipirea Dunarii si agitatia orasului metropolit, uitati de obiectiv si oferiti-va prilejul de a admira.

budapesta (1)

          Iar cand credeti ca ochii vostri s-au indulcit destul cu splendoarea panoramei, va propun o scurta (spre foarte scurta) oprire la Muzeul de Martipan, un muzeu dulce cat vezi cu ochii. In cazul in care considerati ca unele calorii e bine sa ramana in Budapesta, faceti o vizita si la Citadela, o fortareata unde troneaza vestita Statuie a Libertatii (desigur nu vorbim de cea din Statele Unite ale Americii).

Si pentru ca Dunarea si-a facut loc de trecere prin oras, locuitorii au profitat la maximum de aceasta oportunitate, organizand plimbari cu vaporul in fiecare zi. Dar pentru ca seara orasul are o sclipire aparte, va propun nu doar o plimbare pe Dunare, ci si o cina romantica luata pe vaporul ce va poarta intr-o alta lume.

Budapesta (2)

           Desigur, acest articol va poate face o mica idee despre cat de frumoasa e Budapesta, insa va asigur ca toate imaginile din oceanul internetului nu vor fi pastrate in mintea voastra la fel ca “pozele” surprinse cu doi ochi si-o inima.

budapesta

Sursa foto: sandrinio.ro

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>