Pages Navigation Menu

Şansa unei ţări de care nu a depins încă marea istorie

Şansa unei ţări de care nu a depins încă marea istorie

Presupun că este evident: ţara la care vreau să mă refer se numeşte România. Nu pot să vorbesc despre România ca despre o ţară mică – fără să fie  mică,  în nici un caz nu este una mare, ori, măcar, medie ca suprafaţă, sau populaţie, sau atât ca suprafaţă, cât şi ca populaţie. Geo-politic este situată înspre unul din centrele cele mai active ale lumii, dar nu este chiar central plasată. După numeroase statistici pare să aibă de recuperat serioase rămâneri în urmă, dar chiar şi ţările cele mai avansate – ori care se considerau astfel până de curând  – nu mai arată chiar strălucitor, iar  aspectul populaţiei lor nu oferă neapărat un model demn de invidiat. România este o ţară care  s-a confruntat adesea – s-ar spune că mai tot timpul – cu marea istorie, cea în care mult din universul uman este implicat, dar niciodată destinul acestei istorii nu a depins de ea. Ce şansă are, deci, o ţară de care nu depins marea istorie? Ea poate fi aleasă, ori măcar căutată, pentru un act  important, tocmai pentru că are o disponibilitate  largă  de a intra în roluri istorice, fiind cumva în aşteptarea lor, în sensul de a manifesta o oarecare virginitate, în respectivul orizont. Ţări mai mici decât România au jucat roluri istorice decisive, precum Olanda, Suedia, sau Elveţia; ele au căi precise de urmat şi în continuare. Problema poate fi însă aceea că o ţară de care nu a depins istoria are încă de găsit o modalitate politico-economică de a se consolida, stabiliza, într-o anumită postură avantajoasă, dobândind un profil favorabil, sau chiar fericit.

Despre ce se vorbeşte, când o analiză, ori o discuţie, se raportează la o ţară precum România? În primul rând la sistemul politic – democratic sau nedemocratic, autoritar ori dictatorial. Aici lucrurile sunt clare: marile puteri, oricum  cele actuale, nu pot accepta în istorie decât state democratice în forma lor constituţională, legislativă, administrativă, cu un interes aparte însă pentru conducători având o anumită capacitate de acţiune pe cont propriu, pentru a nu spune mai mult. Cred aceste ,, mari puteri’’ au o oarecare predilecţie pentru ideea, ironică, a lui Voltaire, care spunea că ,, democraţia este un sistem foarte bun, câtă vreme este bine controlată’’ ( cum explica el că trebuie controlată nu socotesc a fi cazul să amintesc aici)

Al doilea lucru este ,, statul de drept’’, în terminologia franceză ,, republica’’,  ,,republicanismul’’ care nu este numai democraţie, ci şi ceva în plus, ca devotament pentru naţiune. Justiţia într-o ţară importantă trebuie să fie justiţie; într-o ţară mai puţin importantă justiţia trebuie să fie justiţie utilă, în concretul fiecărui act – principiul, în această situaţie este adaptabil, din nefericire.

În sfârşit, este problema ,, voinţei politice’’, şi a ,, clasei politice’’. Trebuie ţinut cont de faptul că foarte multe dintre ţările mari au avut momente de eliberare din constrângeri evenimenţiale, istorice; noi oameni politici au trebuit să apară pentru asamblarea naţiunii şi statului, sau pentru adaptarea unor părţi ale acestora. Statele Unite au avut Războiul de Secesiune; Franţa a avut ocupaţia, regimul de la Vichy, iar apoi  reintrarea gaullistă în condiţia de mare putere democrată, fapt produs în cele două etape, marcate de dubla prezenţa la conducerea statului a Generalului. Spania a reclădit politica sa – şi în consecinţă clasa politică – odată cu trecerea de la franchism la democraţia renăscuta  monarhică, actuală. Italia a parcurs două momente de reconstrucţie politică: aceea care a urmat fascismului şi cea  a refacerii partidelor politice în perioada ,, mâinilor curate’’. Despre Germania ca şi, mai recent, despre Rusia, nici nu mai trebuie vorbit.

Ce se alege din România? Dorim o consolidare democratică, un autentic stat de drept şi o reconstituire a clasei politice şi încercăm să realizăm aceste obiective distinct, unul câte unul?  Nu se va produce un   mare lucru – daca ne punem speranţa într-un proces de readunare a perspectivei noastre din bucăţi. Marea politică, marea istorie, incluzând aici economia se construieşte pe seama unui singur proiect, al unui om cu o viziune fără modestie, fără orgolii penibile, fără fisuri, susţinută de un curaj deplin. Diogene, cu lampa sa căuta un om  – România, cu alegerile sale, caută un om, pentru democraţie, justiţie şi pentru organizarea unei clase politice demne. Aceste trei mari valori – democraţie, justiţie, demnitate – ar putea fi reduse la demnitate, care le include pe toate, proiectul însă este adevărata condiţie a depăşirii chinuitoarei noastre istorii.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>