Pages Navigation Menu

Prinţul William s-a întâlnit cu Obama la Casa Albă

Prinţul William s-a întâlnit cu Obama la Casa Albă

Barack+Obama+Prince+William+President+Barack+sjOTt45F2REl

Prinţul William a glumit şi a vorbit despre copii cu Barack Obama luni, în timp ce soţia sa Kate, care a rămas la New York, a fost primită de zeci de fani care au înfruntat frigul pentru a o saluta, relatează AFP. Evocând al doilea copil, care se va naşte în primăvară, prinţul i-a spus preşedintelui că, în emoţia pe care i-a provocat-o naşterea primului său copil, prinţul George, a uitat să întrebe dacă acesta era băiat sau fată.

“Ai uitat să întrebi?”, a exclamat râzând Obama, tatăl a două fete.

Prinţul a venit totodată să ceară susţinerea preşedintelui în lupta împotriva traficului de animale sălbatice. Preşedintele a salutat, în faţa presei, “activitatea foarte importantă” a lui William, preşedintele Asociaţiei “United for Wildlife”, care luptă pentru apărarea faunei sălbatice.

Cei doi s-au întâlnit ultima dată în 2011, la Palatul Buckingham, cu ocazia vizitei de stat a lui Barack Obama. Prinţul William a denunţat, ulterior, într-un discurs susţinut la sediul Băncii Mondiale (BM), cele 20 de miliarde de dolari obţinute anual prin traficul de animale sălbatice. ”Cooperarea este arma noastră cea mai eficientă împotriva traficanţilor”, a subliniat prinţul, anunţând că fostul ministru britanic de Externe William Hague va prezida un grup internaţional de luptă împotriva acestui trafic. Organismul internaţional găzduieşte în prezent un congres pe tema corupţiei din jurul trafcului de animale sălbatice. Casa Albă a salutat, când anunţat această întâlnire, activitatea prinţului “în această luptă împotriva a ceea ce reprezintă totodată o ameninţare în domeniul securităţii şi o problemă de mediu devastatoare”.

Rămasă la New York, soţia sa, Kate, a vizitat luni dimineaţa, la Harlem, celebrul cartier afro-american de la New York, un centru dedicat copiilor – Northside Center for Child Development. Purtând un mantou negru elegant de la Goat, o marcă britanică, ducesa de Cambridge a urmărit timp de o oră un atelier de lucru manual în compania lui Chirlane McCray, soţia primarului din New York Bill de Blasio. Însărcinată în cinci luni, ducesa a fost primită cu aplauze de câteva zeci de persoane care au înfruntat frigul pentru a o vedea şi a-i spune – aşa cum arăta o pancartă – că o “iubesc pe Kate”. Tânăra le-a salutat şi a acceptat un buchet de flori de la un copil.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>