Pages Navigation Menu

Politica internaţională şi cel mai răspândit precept moral

Politica internaţională şi cel mai  răspândit precept moral

Care este cel mai  răspândit precept moral? Evident, este acela pe care toată lumea îl ştie şi îl apreciază ca atare: ,,ceea ce ţie nu îţi place, altuia nu îi face!’’ Este rostit de Iisus în Evanghelii, este spus zilnic, de zeci şi sute de ori, de către copii care se joacă, de prietenii care îşi dispută un subiect controversat, de concurenţii, sau adversarii, care încearcă să reducă nivelul de tensiune la care ajung uneori între ei. Este, însă, acest precept şi pus în act, utilizat, respectat în spiritul şi în litera lui – atât de unitare, spirit şi literă, atât de simplu de înţeles? Este vorba de un gen de lege a talionului  inversată, întoarsă spre binele tuturor – făcută astfel încât talionul să nu mai fie necesar. Este însă lesne de văzut această universală maximă – universala fiind este de o valoare etică neîntrecută, corespunzând oricărei credinţe cu adevărat înalte, precum şi principiului kantian conform căruia morala unui percept se relevă în măsura în care el poate fi adoptat ca imperativ categoric şi general – în fapt nu este aplicată decât mult prea rar, ocazional mai curând. Dacă ar fi să credem în relaţia pretinsă de René Girard  între  mimesis şi agresivitate, maxima la care mă raportez acum vine prin punerea ei în act să atenueze ori chiar să stingă agresivitatea declanşată  prin  mimesis. S-a spus că deşi cunoaştem binele, alegem mult prea des răul – probabil însă că nu o facem  intenţionat, ceea ce este întrucâtva consolator  pentru regretul ce l-am avea de a ne lăsa conduşi de eroare.

Este însă o situaţie, o condiţie, un domeniu în care încălcarea preceptului, care nu cere să nu facem altuia ceea ce noi refuzăm să acceptăm, să fie produsă automat, fără niciun regret, având aproape convingerea unei datorii? Da, evident, o asemenea  situaţie, ori astfel de situaţii, există şi ele sunt de domeniul predilect al politicii internaţionale. Când se declară un război este de presupus că, oricum, are loc o escaladare a răului – căci războiul este continuarea  cu mijloace militare a politicii practicate în perioada păcii  prealabile (Clausewitz) Dar să zicem – şi nu drept simplu  exemplu – în problema ucraineană s-a gândit o clipă măcar prin prisma acestei maxime, acestui precept? Că nu s-a gândit  în acest sens la Teheran, Ialta, la Potsdam, în cazul apoi, recent, al condiţiilor  de privatizare cerute  României, şi nu doar României, în cursul pregătirilor de admitere într-o lume occidentală, care urmează să vedem dacă  mai este occidentală – în ansamblul ei, nu în cazurile unor  civilizaţii strălucite şi strălucit afirmate chiar în prezent. Se aplică acest principiu în cazul cererilor făcute din afara ţării de a numi în funcţii româneşti interne persoane denumite exact şi ferm? Ce funcţionar al unei ţări străine  ar fi  admis ca atare în ţara sa, odată nominalizat de la Bucureşti.

Există o soluţie a problemei ucrainene? Există, şi ea este cea mai simplă din toate: aplicarea maximei, preceptului aici discutat de către toate părţile interesate, dar chiar de către toate, în interesul democraţiei, al dreptului universal la autodeterminare şi al celuilalt drept, la deplină siguranţă statală. Morala este certitudinea echilibrului unei societăţi  – morala , ca principiu al relaţiilor internaţionale, este certitudinea echilibrului internaţional.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>