Pages Navigation Menu

Omniasig a acordat despăgubiri de peste 4,2 milioane euro, în urma accidentului din Muntenegru

Omniasig a acordat despăgubiri de peste 4,2 milioane euro, în urma accidentului din Muntenegru

omniasig

Suma despăgubirilor aferente dosarelor de daună soluționate și în curs de soluționare deschise în urma tragicului accident rutier produs în Muntenegru pe 23 iunie 2013, se ridică deja la peste 4,2 milioane euro. Reamintim faptul că autocarul implicat în accident era asigurat de către OMNIASIG Vienna Insurance Group (VIG), printr-o poliţă de răspundere civilă auto obligatorie (RCA) şi o poliţă de asigurare facultativă Casco.

În baza poliței RCA, au fost deschise 47 dosare de daună pentru cei 45 de pasageri ai autocarului și cei doi șoferi, precum și un dosar pe Carte Verde pentru un cetățean din Muntenegru. 40 de cazuri au fost deja soluționate pe cale amiabilă, două sunt în curs de soluționare pe aceeași cale, iar în cadrul dosarului de daună care avea ca obiect pretențiile de despăgubire formulate de către familia șoferului vinovat de producerea accidentului, aceste pretenții nu au fost, din păcate, acoperite de polița RCA. Sperăm ca și celelalte patru cazuri să fie rezolvate pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu se va realiza, este probabil ca acestea să fie soluționate de către instanțele de judecată competente, conform prevederilor legale în vigoare.

Citeste mai mult pe Income Magazine

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>