Pages Navigation Menu

Oamenii de ştiinţă din Rusia au solicitat autorităţilor naţionale să iniţieze o anchetă în regim de urgenţă

Oamenii de ştiinţă din Rusia au solicitat autorităţilor naţionale să iniţieze o anchetă în regim de urgenţă

crater-siberia

Oamenii de ştiinţă din Rusia au solicitat autorităţilor naţionale să iniţieze o anchetă în regim de urgenţă, după descoperirea unor noi cratere misterioase în Siberia, informează huffingtonpost.com.

În iulie 2014, comunitatea ştiinţifică din această ţară a fost uluită după descoperirea a trei cratere circulare uriaşe în Peninsula Iamal, situată în nordul Siberiei. În prezent, cu ajutorul imaginilor furnizate de sateliţi, cercetătorii ruşi au descoperit alte patru cratere similare. Ei cred, de asemenea, că în regiune s-ar mai afla alte câteva zeci astfel de cratere. Din acest moment, savanţii ruşi au solicitat autorităţilor să deschidă o anchetă în regim de urgenţă, pentru a putea să protejeze populaţia din regiune.

“Sunt sigur că există mai multe astfel de cratere în Iamal, trebuie doar să le căutăm. Presupun că acolo se află încă 20 sau 30 de cratere”, a declarat pentru publicaţia The Siberian Times profesorul Vasili Bogoiavlensky, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe din Rusia şi director-adjunct al Institutului de cercetare în domeniul petrolului şi gazelor naturale, cu sediul la Moscova. “E important să nu-i speriem pe oameni, ci să înţelegem faptul că acolo există o problemă serioasă, iar noi trebuie să cercetăm acel fenomen”, a adăugat el.

Oamenii de ştiinţă au cercetat unul dintre cratere în noiembrie 2014, colectând o serie de date, încercând să descifreze misterul formării lor. Potrivit principalei teorii formulate în acest sens, craterele din Siberia au fost create în urma unor explozii de gaze, ce au fost generate de acumularea de căldură sub scoarţa terestră sau de creşterea temperaturilor, asociată cu încălzirea climei, a raportat The Siberian Times în decembrie 2014.

Întrucât cercetătorii nu pot să prezică locul şi momentul în care astfel de explozii de gaze ar putea să se producă din nou, studierea craterelor este periculoasă, spune Vasili Bogoiavlensky. Cu toate acestea, cercetătorul rus spune că, alături de colegii săi, intenţionează să lanseze o nouă expediţie şi să amplaseze mini-staţii ştiinţifice în regiune, pentru a detecta seismele care ar putea să se producă în momentul unor astfel de explozii viitoare.

“Trebuie să răspundem acum unor întrebări simple: care sunt zonele cele mai periculoase şi în ce condiţii?”, a declarat el pentru The Siberian Times. “Aceste întrebări sunt importante pentru siguranţa oraşelor nordice şi pentru infrastructura exploatărilor şi reţelelor de gaze şi petrol”, a mai spus acesta.

Părerea cercetătorului rus este împărtăşită de colegii săi americani.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>