Pages Navigation Menu

O stea a nordului

O stea a nordului

Oricine a calcat pe pamant estonian a ramas impresionat de civilizatia si bunastarea locuitorilor, de curatenia impecabila si de arhitectura ordonata. Insa capitala Tallinn reprezinta chiar mai mult de atat, fiind o adevarata stea a nordului.

Alee dintre orasul nou si cel vechi
Tallinn are o istorie veche, primele semne ale existentei umane pe aceste meleaguri fiind consemnate inca din urma cu 5.000 de ani. Pozitionarea sa ofertanta (intre Marea Baltica si lacul Ulemiste) i-a adus de-a lungul vremii tot felul de transformari – a apartinut Ordinului Cavalerilor Teutoni si Regatului Danemarcei, Ligii Hanseatice, Suediei sau Uniunii Sovietice si s-a numit mult timp Reval – ale caror rezultate se vad astazi in diversitatea culturala care defineste acest oras. Protestanti, catolici si ortodocsi traiesc in perfecta comuniune si se arata mandri de apartenenta lor la acest loc.
Punctul de atractie numarul unu pe lista turistilor este, cu siguranta, dealul Toompea, sit intrat sub umbrela UNESCO. Acesta se afla cu 30 de metri deasupra nivelului orasului si are o suprafata de 7 hectare, ingradita de metereze impenetrabile, construite de templieri in secolul XIII si gazduieste numeroase capodopere:
Castelul Toompea, despre care legenda spune ca ar fi fost creatia Lindei, sotia regelui Kalev si mama lui Kalevipoeg. Astazi, acesta este “casa” Parlamentului si impresioneaza prin turnul Hermann, inalt de 95 de metri, ridicat ulterior de catre cruciati.

Dealul Toompea
Catedrala Ortodoxa Alexander Nevsky, construita intre 1894 si 1900, o bijuterie a stilului rusesc. A scapat ca prin urechile acului de furia oamenilor, care o vedeau ca pe simbolul asupritorilor si o doreau demolata. Insa independenta Estoniei din 1991, nu doar ca a stavilit aceasta pornire, ci i-a adus si o restaurare semnificativa. Trebuie spus ca aici se afla inhumat regele Kalevipoeg.
Catedrala Catolica Sfantul Olaf – a fost ridicata in secolul XII, a apartinut o buna perioada congregatiei baptiste, iar turnul sau de 123,7 metri a servit din 1944 pana in 1991 KGB-ului ca punct de supraveghere radio.
Catedrala Luterana Sfanta Maria, cunoscuta si ca Toomkirik – in 1219 danezii au facut o biserica mai mica din lemn, apoi in 1229, pe aceasta baza, cativa calugari dominicani au inceput zidirea, continuata de catolici, iar in 1561 a devenit lacas al protestantilor.
Casa Stenbock, sediul Guvernului, Palatul Ungern-Sternberg, unde isi desfasoara activitatea Universitatea de Stiinte din Estonia sau Casa Cavalerilor, bijuterie a stilului renascentist, fosta resedinta a Muzeului National de Arta pana in 2009, astazi gazduieste Academia de Arta a Estoniei.
Faptul ca Tallinn a fost Capitala Culturala Europeana in 2011 (alaturi de Turku, Finlanda) nu este o intamplare. Pe langa minunile din Toompea, alte locuri pline de farmec, precum Muzeul de Arta Kumu, Muzeul KGB sau Inchisoarea Patarei va asteapta sa le cunoasteti.

Muzeul de Arta Kumu
Dupa atatea vizite, veti avea nevoie si de relaxare. Iar optiunile sunt pe toate gusturile: o promenada pe plaja Pirita, o cafea savurata la o terasa din port sau o leneveala pe o banca din fabulosul parc Kadriorg, de unde veti putea admira palatul cu acelasi nume, lebedele sau aranjamente botanice fara cusur.
Bineinteles ca Tallinn va poate oferi si distractie. Doar este un oras cu o medie de varsta destul de scazuta. Baruri, cluburi, centre de shopping, parcuri de distractie sau sali de tir, nimic nu pare a-i lipsi acestui frumos oras.
Inainte de a pleca, nu uitati de suveniruri pentru cei dragi! Recomand magazinele de chihlimbar, unde veti gasi bijuterii prelucrate in cele mai diverse forme.
Totusi, ca de fiecare data cand totul pare perfect, mai apare un “dar”: din Romania nu exista zbor direct. Insa exista mai multe posibilitati de escala: Copenhaga, Frankfurt, Varsovia sau cea mai interesanta, in opinia mea, Helsinki, de unde puteti lua un feribot. Oricare ar fi alegerea voastra, in mod sigur nu veti regreta!

Parcul Kadriorg Castelul Kadriorg
Foto: www.pbase.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>