Pages Navigation Menu

Legătura dintre forma pachetului de țigări și renunțatul la fumat

Legătura dintre forma pachetului de țigări și renunțatul la fumat

Pachetele de țigări standardizate ar putea ajuta la reducerea numărului de fumători, se arată într-o serie de articole științifice publicate în revista Addiction.

Woman-and-man-smoking-cigar

Cercetătorii au declarat că deşi pachetele de tutun standardizate sunt încă de prea puţin timp pe piaţă pentru a oferi dovezi substanţiale, studiile efectuate până acum au arătat că ar putea ajuta la reducerea numărului de fumători și  i-ar putea descuraja pe non-fumători să se apuce de fumat.

Australia, un prim exemplu

Australia a introdus pachetele standardizate în urmă cu doi ani, în contextul unei opoziţii puternice din partea industriei tutunului. Legea australiană prevede că ţigările să fie vândute în ambalaje simple, verzi, cu avertismente privind sănătatea tipărite pe ele, arătând efectele negative pe care fumatul le are asupra organismului.

În seria de articole din Addiction, cercetătorii susţin că după decizia din 2012 a Australiei, când pachetele simple au fost introduse, iar imaginile de pe ambalaje au fost mărite, fumatul în zonele exterioare ale cafenelelor, barurilor şi restaurantelor a scăzut , iar mai puţini fumători au lăsat pachetele la vedere, pe mese.

Anglia, măsuri împotriva fumatului

Marea Britanie plănuieşte ca până în luna mai să devină a doua ţară din lume care va introduce ambalajele simple, standardizate pentru ţigări, după ce guvernul a promis luna trecută că va adopta o serie de măsuri legislative care vor intra în vigoare în 2016.

tigari fumat

Impactul puternic al graficii asupra fumătorilor

Un alt studiu a arătat că îndepărtarea graficii referitoare la brandul comercial a dus la o concentrare a atenţiei asupra avertismentelor privind riscurile de sănătate în rândul fumătorilor ocazionali şi al adolescenţilor care abia au început să fumeze.

Robert West, redactor-şef al revistei Addiction, a spus că efectul ambalajului simplu asupra tinerilor potenţiali fumători ar putea fi cel mai important impact iniţial.

“Chiar dacă ambalajul standardizat nu ar avea niciun efect asupra fumătorilor actuali şi ar face ca doar unul din 20 de tineri să reziste tentaţiei de a se apuca de fumat (în Marea Britanie), tot ar salva circa 2.000 de vieţi pe an”, a declarat West în cadrul unei conferinţe de presă la Londra, citat de Meiafax.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>