Pages Navigation Menu

Johnny Depp s-a căsătorit civil cu Amber Heard

Johnny Depp s-a căsătorit civil cu Amber Heard

The Rum Diary - European Premiere - Inside Arrivals

Actorul american Johnny Depp s-a căsătorit civil cu iubita lui, Amber Heard, în cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc, marţi, în casa din Los Angeles în care cei doi locuiesc, cu câteva zile înainte de nunta ce va avea loc la finalul săptămânii în Bahamas, potrivit contactmusic.com.

Johnny Depp, în vârstă de 51 de ani, s-a logodit cu actriţa Amber Heard, în vârstă de 28 de ani, în decembrie 2013, după ce s-au întâlnit pe platourile de filmare ale peliculei “Jurnalul unui iubitor de rom/ The Rum Diary” din 2011.

Potrivit unei surse citate de people.com, Depp şi Heard s-ar fi căsătorit civil marţi, în cadrul unei ceremonii private restrânse organizate în casa din Los Angeles a cuplului. La sfârşitul acestei săptămâni, urmează să aibă loc ceremonia nupţială pe insula privată a lui Johnny Depp din Bahamas, Little Hall’s Pond Cay.

Johnny Depp a avut anterior o relaţie îndelungată cu actriţa şi cântăreaţa franceză Vanessa Paradis, cu care are doi copii – Lily-Rose, în vârstă de 15 ani, şi Jack, în vârstă de 12 ani. Anterior, Johnny Depp a fost căsătorit cu Lori Anne Allison din 1983 până în 1985. A fost logodit cu actriţele Jennifer Grey, Sherilyn Fenn şi Winona Ryder şi a avut o relaţie intens mediatizată cu modelul britanic Kate Moss.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>