Pages Navigation Menu

În contact cu primejdia

În contact cu primejdia

Am citat deseori, în textele publicate de mine, o frază de Napoleon Bonaparte şi nu mă pot împiedica să repet faptul – marele comandant de armate, unul dintre cei trei oameni de geniu ai istoriei militare a lumii, alături de Alexandru cel Mare şi de C. Iulius Cezar, spunea: ,, o ţară face politica geografiei sale’’. Ce înseamnă acest lucru? În mod concret  faptul că orice stat ţine să iradieze o anumită influenţă şi autoritate dincolo de hotarele ţării sale într-un oarecare perimetru geo-politic. Dacă vecinătatea unei ţări devine ameninţătoare, acea ţară va reacţiona. Acum vreo douăzeci şi cinci – treizeci de ani vorbeam în Statele Unite unde călătoream pentru seminarii sau conferinţe de medicină, pe care  eram invitat să le prezint acolo, cu prieteni americani, universitari, dar şi oameni implicaţi în viaţa publică – îi întrebam: ce vă veţi face dacă vă veţi vedea la frontiera sudică a marii voastre ţări cu un stat comunist? Evident, socoteam Canada imună la o asemenea perspectivă; chiar şi aşa consideram posibilitatea la care făceam o penibilă referinţă ca pe o mare primejdie, foarte puţin probabilă totuşi, pentru întreaga umanitate. Aşa cum era de aşteptat, nu primeam răspunsuri ci doar declaraţii de speranţă pentru un viitor mai bun, care, din fericire a întârziat cât a întârziat, dar nu foarte mult şi, în cele din urmă, a sosit.

Vecinătatea, în geo-politică, este un factor important, dar el poate fi depăşit ca risc, printr-o punte făcută până mult dincolo de hotare. Ştefan cel Mare a trimis, nu cu prea mult succes, totuşi a trimis, emisari la Veneţia, Bizanţul fiind tocmai în acea vreme ocupat de Mohamed II. Gh. Gheorghiu Dej a apelat la sprijinul lui U Tant, pe atunci secretar general al ONU, spre a-şi asigura o oarecare protecţie, într-o foarte relativă, dar adevărată, evoluţie să îi spunem independentistă –folosesc termenul spre a arăta o încercare modestă, dar orientată în sensul, sper, sugerat de acest cuvânt. Faptul convenea naţiunii române, cu toate că efectul avea să fie şi unul de blocare a posibilei destabilizări  mai avansate în România – lucru care avea să convină şi succesorului său, venit la conducere în scurtă vreme, respectiv după ce primul dictator comunist român s-a stins din viaţă.

În momentul în care Anglia,  Franţa şi Israelul au atacat Egiptul lui Gamal Abdel Nasser care naţionalizase Canalul de Suez, aflat anterior în proprietăţile franco-britanică, Nichita Hrusciov a ordonat, pur şi simplu a ordonat, guvernelor de la Londra şi Paris, cândva la lăsarea unei nopţi, ca până a doua zi dimineaţa să îşi retragă trupele pătrunse în zona canalului, în cazul contrar fiind decis a lovi cele două capitale ,, cu arma racheto-nucleară’’. Dwight  Eisenhower  preşedintele USA, deci al unei ţări majoritar ostile unei politici de tip colonial, a tăcut şi drept urmare, dispoziţia lui Hrusciov a fost scrupulos executată, iar Suezul a revenit Egiptului. Dezvoltarea tehnicii reactive şi a celei nucleare făcea în aşa fel încât vecinătatea să nu mai joace un rol cheie în strategie. Totuşi acelaşi Hrusciov a plasat rachete nucleare în Cuba lui Fidel Castro. John Fitzgerald Kennedy a cerut imperativ lui Hrusciov retragerea rachetelor, o retragere imediată şi controlată, sub  ameninţarea tot a unui  atac nuclear. Hruşciov a cedat, iar acest joc l-a  costat demiterea din poziţia de conducător al Uniunii Sovietice, şi din celelalte funcţii conexe. Iată  finalul  unei strategii vizând cealaltă parte a globului, ca urmare a  provocării aplicate în vecinătatea imediată a marelui stat american.

În deceniul IX al secolului trecut, Statele Uniteau decis instalarea unor rachete cu rază medie de acţiune, Pershing II în Europa. A început o întreagă dispută americano-sovietică, întrucât sovieticii şi-au avansat sistemul de atac folosind rachete similare celor instalate de americani în vecinătatea cortinei Est-Vest. Studenţii din ţările occidentale făceau demonstraţii după demonstraţii, sub  lozinca bine ştiută: ,, Better red than dead!’’ În cele din urmă, superputerile au renunţat bilateral la instalarea respectivelor arme. Am înţeles şi de ce avusese loc acea înfruntare: sateliţii americani descoperiseră în Germania de Est o mare cantitate de material pentru poduri  mobile, material care se aduce în prima linie de dispunere a unei armate   doar când aceasta urmează să pornească la atac.

Întrebarea ce poate fi pusă este simplă: mai avem nevoie de asemenea isprăvi? Până una alta Ukraina ne datorează, datorează României, două teritorii: Bucovina de Nord şi Basarabia de Sud, detaşate, cândva, de Nichita Hrusciov din corpul Republicii Moldova. Este drept, se pare, că noi nu le cerem

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>