Pages Navigation Menu

Higgins, eliminat in primul tur la Campionatul Mondial

Higgins, eliminat in primul tur la Campionatul Mondial

Scotianul John Higgins, unul dintre capii de serie si dintre favoritii la castigarea turneului, a fost eliminat in primul tur al Campionatului Mondial, de catre Alan McManus cu scorul de 7-10.
Higgins si-a adjudecat primul frame, dar apoi adversarul sau a realizat un break superb de 94 de puncte si a egalat la 1. McManus a dus scorul la 6-1 datorita jocului sau eficient si numeroaselor greseli ale lui John. Higgins a revenit surprinzator condus fiind 8-3 si reusind sa castige patru jocuri din urmatoarele cinci. In final, McManus si-a pastrat calmul si a incheiat partida.
” Am trecut linia de finis, din fericire. Nu m-a surprins deloc cand John a revenit. Daca se relaxeaza si evolueaza asa cum stiu ca poate, daca joci impotriva lui, e ca si cum ai incerca sa imblanzesti un leu. Din fericire, am avut mai multe sanse, de care aveam mare nevoie, in finalul meciului.” a declarat Alan McManus dupa meci.
Tot in primul tur, s-au produs alte doua mari surprize : Ding Junhui a fost invins in joc decisiv de Michael Wasley, iar Stuart Bingham a fost depasit categoric cu scorul de 5-10 de Ken Doherty.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>