Pages Navigation Menu

Hai sa admiram podul! Ah, uite si-un cadavru!

Hai sa admiram podul! Ah, uite si-un cadavru!

     Autoritatile din California, SUA, au aprobat un plan de finantare pentru instalarea unor bariere de plasa sub faimosul Pod Golden Gate din San Francisco pentru a preveni sinuciderile, potrivit aljazeera.com.

lcaid.com

     Proiectul, care a fost discutat de mai bine de un deceniu, va costa 76 de milioane de dolari, informeaza sursa citata. Inca de la inaugurarea podului, din 1937, arhitectii si autoritatile au adus in discutie ridicarea unor bariere pentru siguranta cetatenilor. Propunerile au fost respinse de cei care au afirmat ca frumusetea podului ar fi stricata de plasele care ar fi salvat vieti. De la deschiderea oficiala a podului, peste 1.600 de oameni au murit, aruncandu-se in apele Pacificului.

     In 2008, Consiliul de Administratie al Podului Golden Gate a votat in favoarea instalarii unor bariere sub pod pentru a preveni sinuciderile. Din lipsa fondurilor, proiectul a ramas doar la stadiul de initiativa. In urma cu doi ani, Presedintele SUA, Barack Obama, a aprobat finantarea amplasarii unor plase din banii statului american.

     Unul dintre membrii Consiliului de Administratie, Janet Reilly, citat de aljazeera.com, a afirmat ca vietile celor care au murit nu mai pot fi salvate, dar, prin aprobarea plaselor de protectie, se vor preveni accidentele de acelasi fel.

      Rudele celor care s-au sinucis aruncandu-se de pe pod au fost prezente la votul in urma caruia s-a aprobat amplasarea barierelor si si-au exprimat bucuria pentru realizarea proiectului. Acestea au declarat, conform aljazeera.com, ca Podul Golden Gate „nu mai este Podul Mortii”.

     Anul trecut, nu mai putin de 48 de persoane s-au aruncat de pe pod, lucru care a dus la un record nefast pentru structura care domina golful San Francisco. Este al doilea pod cu cele mai multe sinucideri, dupa Nanjing Yangtze River, din China.

      Se intampla foarte rar ca un om care se arunca de pe Golden Gate sa supravietuiasca. Potrivit wikimedia.org, inaltimea puntii este de 75 de metri deasupra apei. Astfel, o persoana ar cadea timp de patru secunde si s-ar lovi de apa cu aproximativ 122km/h. Daca impactul violent cu apa nu ar produce decesul, atunci persoana nu ar supravietui hipotermiei.

Golden Gate de la inaltime

Surse: http://america.aljazeera.com/articles/2014/6/28/suicide-golden-gate.html

Surse foto: reporterntv.ro, lcaid.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>