Pages Navigation Menu

Dintele unui melc, materialul din care se vor construi avioane

Dintele unui melc, materialul din care se vor construi avioane

Oamenii de știință britanici au descoperit că dintele unui anumit melc marin prezintă un grad de rezistenţă mai mare decât pânza de păianjen, ce ocupă în prezent poziţia de lider în topul celor mai rezistente materiale biologice cunoscute.

Dintele unui melc marin, pe primul loc în topul celor mai rezistente materiale biologice cunoscute

Într-un studiu publicat în revista ştiinţifică Interface se arată că Patella algira, o specie de melci marini cu cochilii conice, este considerată de cercetători ca având dinți cu structuri atât de puternice, încât, dacă vor fi copiate, acestea ar putea fi folosite pentru a fabrica avioane, nave, bărci și mașini sau automobile din cursele de Formula 1.

“Până acum, am crezut că pânza de păianjen era cel mai puternic material biologic din lume, datorită rezistenţei deosebite şi potenţialelor aplicaţii ale sale, care variază de la veste antiglonţ la echipamente electronice pentru computere”, a afirmat Asa Barber, profesor la Facultatea de Inginerie de la Universitatea Portsmouth, citată de Reuters.

De ce sunt dinții melcilor atât de puternici

Cercetătorii britanici au examinat în detaliu comportamentul mecanic al dinţilor acelor melci marini, cu ajutorul unui microscop de forţă atomică, un instrument bazat pe o metodă ce implică descompunerea materialelor până la nivelul atomilor. Ei au descoperit astfel că dinţii analizaţi conţin un mineral foarte rezistent, denumit goetit, care se acumulează în dinţii acelor melci marini, precizează Mediafax.

Melcii Patella algira au nevoie de dinţi extrem de puternici pentru a se fixa pe suprafeţele stâncoase şi pentru a extrage alge din rocă pentru a se hrăni în timpul fluxului.”, a precizat Asa Barber.

Astfel, în următorii ani vor apărea pe piață mașini sau nave construite cu ajutorul dinților de Patella algira, care sunt, de altfel, și principala amenințare a pânzei de păianjen pentru poziția de lideri  în topul celor mai rezistente materiale biologice cunoscute.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>