Pages Navigation Menu

Din jale se întrupează Electra, de Eugene O’Neill

Din jale se întrupează Electra, de Eugene O’Neill

 Trilogie psihologică, cu rădăcini în Antichitate

            Un titlu cel putin interesant, bine ales, cu rezonante vechi: Electra, fiica celebrului razboinic Agamemnon si a Clitemnestrei, il determina pe fratele ei, Oreste, sa-si ucida mama si pe amantul acesteia, Aegist, pentru a razbuna uciderea tatalui lor, Agamemnon.     

Print

            Dramaturgul american Eugene O’Neill preia firul evenimentelor din mitul Electrei pentru piesa sa. „Din jale se intrupreaza Electra”(“Mourning Becomes Electra”) prezinta acelasi subiect, dar schimba numele personajelor si le plaseaza in America de la jumatatea secolului al XIX-lea.

            Eroina la care se face referire in titlu devine in piesa Lavinia Mannon: ea face parte dintr-o familie instarita, unde intrigile sunt abil tesute, iar rigiditatea si caldura sufleteasca se gasesc in tabere opuse. Familia Mannon este dezbinata prin incompatibilitatea membrilor ei: mama (Christine) nu-si iubeste sotul (Ezra) si il inseala; in schimb, isi iubeste fiul (Orin), dar isi dispretuieste fiica (Lavinia); la randul ei, fiica este distanta fata de mama si apropiata de tata. Se contureaza un caz clasic pentru complexul lui Oedip, cand copilul si parintele de sex opus manifesta o atractie necuvenita unul fata de celalalt.

            Tradarea iese la iveala, se ajunge la crima, nebunie, sinucidere, transformari. Constiinta sau dreptatea divina secera vieti rand pe rand?

f9e2dd5441bf5b6fa55f90a843ff1263

            Piesa poate fi vazuta ca o trilogie: este compusa din trei parti („Intoarcerea acasa”, „Prigonitii”, „Stafiile”). Subiectul este structurat in acte, dar nu si pe scene, desi partea a treia prezinta tablouri in primul act. Piesa are un ritm alert, personajele sunt active atat in plan exterior, cat mai ales in plan interior. Fiecare personaj trebuie sa faca fata propriilor demoni: Christine – nelinistii dinaintea asasinatului si preocuparii pentru amant, Lavinia – obsesiei de a face dreptate si de a trai mai departe, Orin – remuscarii pentru crimele din jur. Relatiile dintre personaje – de orice fel ar fi acestea – sunt intense; cand pasiunea, cand raceala calculata reprezinta motivatia din spatele actiunilor.

            In indicatiile scenice, dar si in replicile actantilor, dramaturgul pune accent pe asemanarile fizice dintre personaje. Aceste detalii care revin in lectura pot sugera un lant de copii sortite pieirii. Pacatele ii dezumanizeaza pe rand, dar cel mai “uman” si “ancorat in realitate” pare sa fie, totusi, Orin. Afirmatiile lui sunt dintre cele mai relevante, desi socheaza tocmai prin adevarul pe care il contin si izbesc in realitatea celorlalte personaje: „(…) gasesc lumina artificiala mult mai potrivita pentru lucrarea mea – lumina omeneasca, nu cea dumnezeiasca – acea biata stradanie a omului de a deslusi pe sine, de a exista singur in intuneric! E insusi simbolul vieti omenesti – o lampa arzand intr-o incapere plina de umbre care asteapta!

            Piesele de teatru sunt scrise pentru a fi puse in scena. Totusi, lectura lor ramane un lucru la fel de placut. Replicile sunt memorabile, personajele sunt construite remarcabil, planul psihologic se defineste singur. Enigma este cine ramane in picioare la sfarsit in acest domino al vietii, care se destrama si se prabuseste de la sine, fara sa ceara acordul cuiva.

10016_755468

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>