Pages Navigation Menu

Cuvinte amorsă

Cuvinte amorsă

Ink_Pen_Hand_2EWMRZ

Vorbim despre politică şi istorie folosind lexicul creat în secolul XVIII, în vremea Iluminismului, cu deosebire în  ultimele decenii ale unui veac în care principiul gândirii clare, al raţiunii, al folosirii conceptelor corect şi, deci, precis, elaborate, controla întregul efort intelectual al elitelor cărora li se datorează credinţa, poate întrucâtva excesiv de generoasă,  în aşa zisele valori ale  Occidentului şi, implicit, ale existenţei europene.  Secolul XIX a continuat  actul de reflecţie  privind structurile politico-sociale definite, în lumea vestică, în perioada anterioară, precum şi înţelegerea pe cât posibil mai profundă a raporturilor dintre variatele forme adoptate de viaţa politică, publică în general, care îşi aflaseră nume definitorii dar, mai ales, relaţii oarecum  invariante cu elementele în existenţa cărora îşi afla organizarea societăţile dezvoltate, rezultate în urma revoluţiilor dedicate eliberării condiţiei umane şi manifestării sociale a fiinţei omeneşti, precum şi a Revoluţiei Industriale.

Ceea ce a urmat a fost devalorizarea progresivă a conceptelor şi termenilor prin care umanitatea modernă discrimina între variatele forme existenţiale în care îşi concretiza întruparea. Oswald Spengler, vorbind la început de secol XX în lucrarea sa, relevantă şi totodată profetică, despre ,, Declinul Occidentului’’ a pus în circulaţie adevăruri a căror validitate şi forţă de acţiune continuă a nu fi ajuns desuete nici astăzi.

Unele dintre acestea pot fi regăsite în concepte care, dacă nu mai au aceiaşi forţă de cuprindere ca în urmă cu o sută  sau două sute de ani, şi nici măcar precum la cinci-şase decenii înainte de intrarea în noul mileniu, încă mai spun ceva despre nişte realităţi politice, sociale, economice şi istorice. Exemple pentru asemenea concepte şi, implicit, cuvinte centrând manuale şi dicţionare de termeni socio-politici pot fi uşor de găsit: vorbim despre liberalism, conservatorism, socialism, social-democraţie, comunism, marxism, leninism sau despre diferitele asocieri ale acestora. Altă dată liberalismul era conceput ca fiind varianta principală de socialism, care însă refuza a fi numit astfel; în prezent liberalismul este mult mai apropiat de conservatorism decât de socialism. Conservatorismul este acum una din formele principale de liberalism care ţine însă a se distinge nominal de acesta sau adoptă nume total diferite cum ar fi acela al politicii populare, tradiţional aflată la antipodul conservatorismului. Socialismul, sau social-democraţia, reprezentau, acum un secol comunismul pur, sau aproape astfel – astăzi el este o variantă de liberalism, ceva mai autentic, uneori, decât liberalismul, când acesta virează înspre conservatorism. Comunismul ia, recent, fie forma social-democraţiei în înţelesul autentic al acesteia, fie aceea, mai rar practicată, dar ilustrată de exemple, evidente şi bine ştiute, ale extremismului autoritar. Între termenii politico-istorici tradiţionali, cel mai exact fundamentat conceptual este, din nenorocire, acela de extremism. Glisând în spaţiul semnificaţiilor, termenii şi conceptele menţionate aici, mai sus, nu sunt întru totul capcane – ei, şi ele, spun ceva mai ales cu privire la istoria respectivelor forme ale structurării lumii, deci realităţii politice. Se raportează la partide, mişcări şi politici, precum se aplică acelaşi nume oamenilor persoanelor care, în funcţie de vârstă şi experienţe, parcurg numeroase moduri de a fi dar păstrează elementul principal identitar al eului lor.

Există însă termeni care nu sunt altceva decât simple amorse, nade, capcane care nu mai spun nimic despre nişte realităţi, despre adevărul unor orientări politice. Astfel sunt: stânga (politică), dreapta, eventual centru-stânga şi centru-dreapta, ori numele cu efect contrar, acela respingător, de sperietoare, precum populismul – care nu este altceva decât demagogie, sau nu este nimic. Politica ajungând a fi ,,de dreapta’’ sau ,, de stânga’’ în adevărul semnificaţiei de altă dată ai acestor termeni nu ar ajunge, nici una, nici alta, fie şi la cel mai mic rezultat socio-economic, istoric, popular, politic. Actualitatea lumii noastre impune în existenţa politico-istorică, prezenţa a două atitudini aparent contradictorii, în realitate indisociabile: principialitatea, evident etică, şi pragmatismul, obligatoriu democratic. Blaise Pascal spunea: ,, nicio virtute nu valorează nimic fără virtutea contrară’’ ( atenţie: nu fără viciul contrar virtuţii). Autorii – şi susţinătorii – ideologiilor monocromatice nu prea au avut vreme să se ocupe de lectura lui Pascal.

De ce, totuşi, circulaţia politica a cuvintelor nadă – exclusiv nada, amorsă?  Pentru că mult prea mulţi  dintre oameni depind psihic nu de conţinutul actual,  prezent, al cuvintelor, ci de istoria lor; sunt formalişti, conformişti, se ruşinează pudibond a fi definiţi prin calificative care par să îi compromită politic într-un mediu,  aducându-le  pe de altă parte apreciere şi atracţie într-o ambianţă politică diferită. Iisus  a vorbit despre  – şi acuzat – falsitatea ,, cărturarilor şi fariseilor’’; cum li se spune astăzi cărturarilor şi fariseilor lumii politice? Ei poartă, probabil, foarte multe nume.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>