Pages Navigation Menu

Critica politicii şi politica. Recurs la metoda La Rochefoucalud

Critica politicii şi politica. Recurs la metoda La Rochefoucalud

politics

Nu acord nici măcar un minim credit criticii aplicată actului politic în tehnica sa, în modalităţile utilizate în proces – cu excepţia, indiscutabilă, a aplicării asupra unei practici cu totul, sau fie şi cât de puţin, imorală, cu atât mai mult odată ajunsă criminală, sau pur şi simplu, penibilă, altfel spus direct şi clar mitocănească, de mahala, lipsită de cultura celor şapte ani iniţiali, a perioadei de grădiniţă, şcoală primară, gimnaziu şi aşa mai departe – întrucât cunoaşterea critică a comportamentului prin care se afirmă o voinţă politică este compatibilă exclusiv cu parcurgerea exerciţiului practic, angajat  personal de acela care acuză ori admiră  capacitatea unui om politic, sau evaluează eficienţa ori caracterul contraproductiv al mişcărilor în spaţiu public, sau într-o sferă a manevrelor obscure.     Nici un chirurg  nu va avea de luat în consideraţie criticile sau sfaturile  tehnice pe care ar avea tupeul să i le ofere un nespecialist în chirurgie. Înseamnă, acest lucru, o excludere de la judecata politică a mediilor, a publicului care suportă efectele acţiunii politice şi, deci, până la urmă, a fiecărui cetăţean? Evident că ar fi stupid ca lucrurile să fie luate astfel – o dictatură a tehnicienilor existenţei statale, ori a unei clase politice limitată numeric şi ermetic separată de popor ar ajunge să se instituie astfel. Care este însă calea justei eficienţe în gândirea politică? Nepracticatul acestei discipline, în acelaşi timp intelectuală, spirituală şi pragmatică, este judecătorul de drept şi, până la urmă, de fapt al rezultatelor actului politic. Transparenţa metodelor poate fi uneori foarte necesară; alteori este inutilă, ori deranjată sau, la limită, pur şi simplu funestă; în cele mai multe cazuri ea poate afecta însă atingerea celor mai importante obiective ale unor state, ale unor naţiuni, ale oamenilor asociaţi, acţionând coerent, voluntar şi fericit în cele mai frumoase democraţii. Despre necesitatea secretului aşezat asupra unor demersuri politice, precum şi asupra negocierilor politico-economico-diplomatice, ale celor mai democratice state a vorbit şi scris marele diplomat britanic Harold Nicholson,  iar ideile sale de necombătut îşi găsesc o concludentă expresie în al său volum eseistic ,, Patru lecţii de diplomaţie’’. Comentatorul care nu a fost angajat în practica politică are tot dreptul să evalueze oferta persoanelor politice sau ale partidelor pe care le reprezintă acestea, precum şi rezultatele, la termene anticipate şi angajate, culese din ofertele acceptate democratic de popor.

Există posibilitatea ca un om, indiferent cine, să treacă prin viaţă, fără să aibă nicio legătură cu politica, în sensul de a nu se fi implicat voluntar sau involuntar în aceasta? De sigur, nu – oamenii politici în sensul dat aici, mai sus, termenului sunt însă cei care acţionează la nivelul de complexitate al tuturor interrelaţiilor  ce se manifestă şi se reflectă asupra componentelor constitutive ale unui întreg sistem politic. Omul este o fiinţă politică, Aristotel a spus un animal politic ( ,, Zoon  politikon’’), dar după marele filozof această sintagmă nu intenţiona să numească decât o fiinţă socială. Ce înseamnă, la nivelul cel mai elementar, politica? Ea nu este decât opţiune – opţiune manifestată cel puţin prin vot, ori prin strămutarea dintr-o ţară în alta sau, dimpotrivă, prin neparticiparea la vot, sau non-emigrare, şi altele de acest gen. Opţiunea devine cu adevărat politică, sau fapt politic, atunci când se exprimă ca o hotărâre fermă, susţinută interior şi, eventual, dar nu neapărat, motivat; o opţiune condusă, oricum până la consecinţele ei.  În cazul contrar totul devine simplă gesticulaţie goală, lipsită de cel mai elementar sens şi, implicit, de orice valoare – opţiune nebuloasă,  instabilă, mai curând incoerentă în raport cu propriul principiu, care poate conduce la rezultate contrare opţiunii însăşi.

Un exemplu este, probabil, relevant sau, măcar, întrucâtva explicativ. Nu puţine personalităţi publice, fiind astfel doar prin expunerea publică,mediatică, foarte importantă şi necesară unei societăţi,dar şi  persoane politice  însă retrase îşi încep discursurile, vorbite sau scrise, criticând virulent, dur, realist, corect şi nemilos, un om propriu zis politic activ, un partid, un curent de orientare politică. Odată ajuns la un capăt acest demers, el este continuat şi lansat, ceva mai moderat  oarecum descrescător, asupra adversarilor primului obiectiv al criticii, asupra oponenţilor acestuia şi tot aşa, dezvăluind în concret, inexistenţă efectivă  a oricărei opţiuni. În ciuda genealogiei termenului, opţiunea poate avea şi un caracter negativ, dar o astfel de distribuire a atacurilor critice desfiinţează logic orice opţiune căci încalcă principiul logic al noncontradicţiei fundamental pentru orice gândire politic sau nepolitic încercată. Tot spectrul existenţei ce se raportează la  conceptul A este compus din A şi non–A. A nu poate fi şi non A. Iar terţiul exclus mai adaugă faptul că în prezenţa lui A nu poate exista niciun B  care să nu facă parte nici din A şi nici din non–A. Logica nu este totdeauna aplicabilă vieţii şi realităţii vii – doar o logică polivalentă şi a cărei structură axiomatică poate contrazice chiar şi principiul identităţii – sau mai ales pe acesta – A ne fiind obligatoriu A, ci ajungând a fi, alternativ sau haotic, şi orice altceva. Cu toate acestea politica este opţiune şi revendică opţiunea în condiţii de relaţii perfect logice între tine şi opţiunea ta. În acelaşi mod trebuie privită şi intimitatea reală. În intimitate faci, de asemenea o opţiune, una pe care partenera – sau partenerul – o socoteşte ca supusă principiului identităţii ( pentru câtă vreme?), non-contradicţiei şi, mai ales, poate, fie că glumim sau nu, terţiului exclus. În cazul în care  intimitatea este la fel de pretenţioasă ca şi existenţa publică – pretenţioasă dar, din păcate, nu în egală măsură şi riguroasă mă văd tentat de transferul înspre aplicarea la politică a unei maxime aparţinând lui  Francois  La Rochefoucalud – personalitate a Frondei prinţului de Condé, deci un om politic al secolului XVII şi, nu mai puţin, centrul a numeroase, şi foarte elevate grupuri şi cercuri mondene al nobilimii Franţei. Celebrul moralist  spune: suspiciunea noastră face să fie îndreptăţite infidelităţile de care avem parte. Dacă iubim facem bine să iubim fără suspiciune; dacă adoptăm o opţiune politică procedăm şi mai bine dacă nu suntem totdeauna gata să ne manifestăm neîncrederea,suspiciunea, în legătură cu identitatea, valorile corectitudinii celui, celor, sau partidului pentru care optăm, pentru care hotărâm să ne dăm asentimentul şi, astfel, susţinerea. Aud foarte des lucruri de felul acesta: voi fi de partea lui A, dar nu ştiu dacă A va continua să fie A şi nu va deveni non–A.

Este cazul ca atunci când experimentăm asupra valorii propriei noastre opţiuni  să mergem cu ea până la capăt – abia apoi vom avea aceiaşi fermitate în a trata eventual non–A  rezultat  din A drept un non–A pur şi simplu.

Reiau maxima citată din  La Rochefoucalud într-o variantă adoptată polititicii: suspiciunea exprimată de ,, formatorii de opinie’’ fără o experienţă politică personală şi, astfel, neadaptaţi judecăţii politice, în raport cu opţiunile la care ei înşişi declară aderenţi, va îndreptăţii totdeauna infidelitatea oamenilor politici faţă de propriile lor angajamente. În realitate, nimic nu poate îndreptăţii răul, dar neîncrederea îl poate declanşa în cel supus umilinţei, suspiciunii, deci fiind  astfel jignit. Nu există domenii ale existenţei în care logică să fie mai pretenţioasă decât se dovedeşte  în iubirea pasională şi în politica de o calitate autentică. Suspiciunea nu este altceva decât mizeria incapacităţii de a opta consecvent, oricât de bine ai ştii că nimic nu este perfect în lume şi nimic nu se dovedeşte mai fluctuant de cât voinţa omenească şi devotamentul.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>