Pages Navigation Menu

Compania Google ar putea fi dată în judecată în scandalul fotografiilor nud ale celebrităţilor

Compania Google ar putea fi dată în judecată în scandalul fotografiilor nud ale celebrităţilor

Un avocat care reprezintă mai multe vedete feminine ale căror fotografii private au fost publicate online de piraţii informatici a spus că va da în judecată compania Google pentru că nu a îndepărtat imaginile furate de pe site-urile sale, transmite Reuters.

Martin Singer, un avocat din industria de divertisment, a declarat, miercuri, că Google “face milioane şi profită de pe urma victimizării femeilor” şi ar putea să plătească daune de peste 100 de milioane de dolari, potrivit New York Post, ce a publicat o scrisoare a acestuia, care nu spunea însă ce vedete reprezintă.

Singer a cerut Google îndepărtarea imediată a tututor imaginilor ofensatoare, dar a precizat că Google trebuie să păstreze informaţii legate de aceste imagini, “pentru a fi folosite legat de plângerile aflate în curs sau viitoare”.

De la începutul lui septembrie, numeroase fotografii private, unele nud, ale unor vedete ca Jennifer Lawrence, Mary Elizabeth Winstead, Kate Upton, Rihanna şi Kim Kardashian, au fost afişate pe internet după ce conturile iCloud ale acestora au fost sparte, iar imaginile intime au fost publicate pe site-urile 4Chan şi Reddit.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>