Pages Navigation Menu

Civilizaţie, misiune istorică şi apelul la mase

Civilizaţie, misiune istorică şi apelul la mase

Vorbim continuu despre valorile europene – care sunt acestea? Cele de azi, cultivate în cadrul efortului de unificare a Europei – proces iniţiat în spaţiul occidental, în acea zonă a Europei în care tradiţia statală, administrativă şi juridică latină, era imprimată cu maximum de claritate, de exactitate, atât formală cât şi substanţială, esenţială, în existenţa comunităţilor umane – efort de unificare extins, apoi, asupra celeilalte jumătăţi a continentului, după ce aceasta a trecut prin Revoluţia Europeană, fenomen istoric  început odată cu finalul zguduitor al deceniului IX din secolul trecut, dezvoltându-se în deceniul următor,  spre a continua un timp greu de încadrat exact între nişte date, continuând , în fapt, încă şi în prezent? Nu spunem un prea mare lucru dacă ne raportăm la asemenea valori, pentru că dreptul la acestea în actualitate îl poate revendica oricare dintre tipurile de civilizaţie ale lumii contemporane. Până în urmă cu foarte puţine zeci de ani respectivele valori se regăseau în sisteme filozofice, în discursurile sau textele celor mai mulţi dintre oamenii  de seamă ai lumii vestice şi aproape deloc în acţiunea politică, în ideologiile, în practicile statelor şi în relaţiile interstatale din Europa, sau din orice altă parte a planetei. Binele furnizează – sau, cel puţin, a furnizat – mai curând un lexic pentru demagogie, iar răul, mascat ori dimpotrivă, arogant expus, declarat fără ocol, sau aşezat drept fundament în actul pragmatic – evident neîngăduit şi fals – pus în serviciul  unui straniu interes naţional, social, sau de clasă, dirijează înspre dezastrul moral, existenţial, uneori fizic, biologic, al umanităţii căreia uneori, i se dă totuşi sentimentul progresului, al unui progres neîndoielnic contrafăcut.

În România interbelică s-a vorbit mult în propaganda politică extremistă despre reaflarea, regăsirea, de către poporul român, a ,, misiunii sale istorice’’. Cum era descrisă atunci o astfel de misiune este mai bine să nu se mai vorbească acum – putem totuşi să ne amintim că Rudyard Kipling vorbea despre giganticul aparat colonialist al ţării sale, de la începutul de secol XX, precum şi despre întregul proces de colonizare a lumii, efectuat de guvernele numeroaselor ţări occidentale puternice, precum despre ,, datoria omului alb’’, eventual despre povara purtată de acesta. România nu deţine după cum se vede  monopolul – şi nici măcar primatul – afirmării de ,, lucruri trăsnite’’.

A vorbi despre valorile lumii noastre  – lumii căreia ajungem cu greu să aparţinem, spre deosebire de vecini ai noştri cărora, un astfel de drept de apartenenţă li se oferă cu maximă generozitate, pare ciudat câtă vreme nu ne revendicăm nici de la valorile filozofiei confucianiste – nici de la acelea ale unor scriitoare de secol X şi XI japonez, precum Murasaki şi Sei Shonagon, nici din cuvintele culese din predicarea lui Buda, dar,  mai ales, este uitată cu totul ,,Predica de pe Munte’’, deşi continuu reiterată în antologiile marilor discursuri ale civilizaţiei lumii – pentru cei care nu se obosesc să deschidă Evanghelia  după Matei, sau Luca – şi aşezată în conştiinţe, spre a deveni fundament al creştinismului, de Iisus. Este evident  că a vorbi despre o ,,misiune istorică’’, nu doar a românismului, ci a Occidentului este un act mult mai serios, decât a pomeni continuu despre nişte valori care sunt tocmai elementele unui program şi nu garanţiile ideologice ale unui trecut, oricum dubios, din orice parte ar fi privită istoria continentală, universală, sau orice istorie naţională, atunci când latura morală trebuie să joace un rol determinant, în opţiunile umanităţii vizând viitorul civilizaţiei umane.

O privire istorică asupra misiunii în civilizaţie poate fi foarte scurtă şi totuşi esenţialul nu scapă evaluării. Pierre Teilhard de Chardin  vorbea despre civilizaţia  euro-atlantică  precum despre vârful de săgeată al evoluţiei lumii. Să fie oare atât de strict concentrată mişcarea prin care omul şi umanitatea se îndreaptă către ,, Punctul Omega’’ ( termen al lui  Pierre Teilhard de Chardin). al împlinirii definitive, ultime, a istoriei şi, implicit, a destinului divin al fiinţei umane?

Alexandru cel Mare constituie un imperiu gigantic, îndepărtează primejdia asiatică din vecinătatea lumii elene şi, mai ales, elenizează, în sens cultural, inclusiv spiritual, ansamblul civilizaţiilor lumii răsăritean-mediteraneene şi ale Orientului Apropiat şi Mijlociu. Imperiul se destramă împărţit între ,, Diadohi’’, după moartea sa, mult prea timpurie. Elenizarea lumii rămâne o permanenţă  – dincolo de spaţiu şi frontiere; în aria Est- mediteraneană şi în aceea a Ariei de Sud-Vest efectele acesteia se sting – sau tind să se stingă – abia după Cel de al Doilea Război Mondial. Totuşi caracterul pronunţat grec – sub raport intelectual, creativ, spiritual, este rapid înecat în specificitatea politico-materială a teritoriilor conduse  de foştii generali ai marelui rege şi comandant militar, precum şi de membrii dinastiilor rezultate de pe urma acestor noi monarhi.

Roma antică propagă, pe enorma suprafaţă a imperiului său, dreptul creat în marea capitală, odată cu o nouă elenizare culturală a lumii şi  se oferă drept zonă de pătrundere progresivă a creştinismului iar apoi, ca sistem oficial, după actul de recunoaştere legală, datorat lui Constantin cel Mare, a religiei creştine. Credinţa, dar mai ales ritualul religios tind tot mai mult să definească limitele libertăţii umane, aşa cum aceasta fusese oferită omului de către Dumnezeu, în toată plenitudinea ei.

Renaşterea  opune constrângerii, suprimării libertăţii omului, un nou umanism, mai exact primul umanism complex, depăşind sensul pre-creştin, juridic sau politic, democratic, al umanismului, aşa cum fusese în statul roman, sau în cetăţile greceşti democrate, în istoria lor ca entităţi statale libere. Iluminismul extinde, conceptual, teoretic, până la ultimele sale consecinţe umanismul, drept dat al spiritualităţii umane.

Două fenomene,  în contradicţie cu evoluţia spirituală a umanităţii, apar în paralel cu Renaşterea şi, mai ales apoi, cu Iluminismul: cucerirea colonială de către Occident a lumii şi Revoluţia Industrială.  Prima a arătat, clar şi pentru totdeauna, că relaţiile internaţionale nu sunt, decât într-un mod foarte superficial, domeniul dreptului. Revoluţia Industrială avea toate datele ca, într-o lume evoluată spiritual şi, foarte exact, dedicată unei morale cu adevărat creştine, să ofere o adevărată emancipare a omului – în realitate a transformat, în mare măsură, ansamblul umanităţii  într-o masă supusă aproape exclusiv determinării materiei, determinării materialiste, deci economiste. Această preschimbare a însemnat afirmarea teoretică şi pentru o relativ lungă perioadă, oricum dramatic de lungă, de impunere practică,chiar dacă zonală a comunismului precum şi acea a unui tot atât de pragmatic-materialism capitalist.

Iată deci forma pură a istoriei; opoziţie continuă, extinsă peste milenii între materie şi spirit, ca modalităţi ale imaginii de sine a omului, de asemenea ca forme ale existenţei sale.

Materialismul se manifestă, cu mijloace de cea mai deviantă condiţie, din perspectiva cultivării unei adevărate afirmări a omului. Apelul la mase este propriu atât comunismului, cât şi democraţiilor. În comunism apelul era făcut pur formal, cu rezultat manipulant, corupt, ca exprimare de voinţă – în democraţiile de tip liberal pe de o parte intervine aberaţia consumismului şi, pe de altă parte, permanenta insecuritate personală indusă de posibilitatea,  mereu prezentă,  a sărăciei ( a se vedea încă ideea  lui Platon privind supunerea şi dominarea oamenilor prin ameninţarea cu eşecul economic)  falsifică apelul la mase, conducând la rezultate total neproductive în plan spiritual. Ce au de făcut oamenii? Să nu ia în consideraţie statele după ce se declară a fi, ci doar în funcţie de efortul pe care îl dedică elevării conştiinţelor  şi sporirii educaţiei acordată tuturor.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>