Pages Navigation Menu

Alfred Munnings, pictorul cailor

Alfred Munnings, pictorul cailor

Alfred Munnings

Sir Alfred James Munnings a fost cunoscut in lumea artei, ca unul dintre cei mai buni pictori de cai din Anglia, dar si un dusman fatis al modernismului. Dupa Primul Razboi Mondial, operele sale devin extrem de apreciate, castigand mai multe premii de prestigiu, fiind numit Presedintele Academiei Regale de Arta.

Alfred Munnings s-a nascut in 1878 la Mendham, in Norfolk. Tatal sau conducea o moara pe apa raului Mendham. La varsta de 14 ani, Munnings intra ucenic intr-un atelier din Norwich, care se ocupa cu realizarea de desene pentru afisele publicitare din acea vreme. Timp de sase ani, cat timp isi va face ucenicia, va lua parte, in timpul sau liber, la cursurile scolii de arta din Norwich. Dupa terminarea uceniciei se va dedica in totalitate picturii si nici pierderea vederii la ochiul drept, intr-un accident, in 1898, nu il va opri sa picteze cu aceeasi determinare. Dovada este ca un an mai tarziu, doua dintre tablourile sale vor fi expuse la Expozitia Academiei Regale de vara.

Temele preponderente, pe care Munnings le-a abordat in picturile sale au fost scenele rurale, tiganii nomazi si mai ales caii. Numele sau a fost asociat cu Scoala de pictori Newlyn, locul in care a intalnit-o pe Florence Carter Wood, o tanara pictorita de care se indragosteste. Cei doi se casatoresc in 1912, dar aceasta incearca sa se sinucida atat in luna de miere, cat si doi ani mai tarziu, cand moare. Aceste evenimente dramatice din viata lui Munnigs au fost tema romanului scris de Jonathan Smith, care a fost ulterior transpus intr-un film, Vara in Februarie (Summer in February). In 1920, acesta s-a recasatorit cu iubitoarea de cai Violet McBride, care il incurajeaza sa primieasca comenzi de picturi de la societatile de arta, insa Munnings incepe sa devina un nume in ceea ce priveste pictura ecvestra, pentru picturile sale, care implica caii in scene de vanatoare si curse.

 Alfred Munnings 3

            Un artist de razboi

Desi s-a oferit voluntar sa lupte in Primul Razboi Mondial, Munnings a fost declarat  inapt pentru a lupta, fiind declarat artist de razboi in Cavalerie, sub patronajul lui Max Aitken. In timpul razboiului, el picteaza mai multe scene de razboi, inclusiv un portret al generalului Jack Seely in 1918, care se afla in prezent in Galeria Nationala de Arta din Ottawa. Munnings a lucrat la acest tablou la cativa kilometri de frontul liniei germane. Cand Generalul Seely este nevoit sa se retraga in pripa, artistul descopera cum ar fi fost sa lupte alaturi de artilerie.

Munnings mai picteaza si atacul de la Flowerdew, fiind cunoscut ca ultimul atac al cavaleriei in batalia de la Moreuil. Tot in timpul razboiului, acesta continua sa picteze cai in diferite gravuri si picturi, timp in care tema cailor devine o amprenta a sa. Expozitia canadiana organizata de Academia Regala la sfarsitul razboiului va include nu mai putin de 45 de tablouri ale sale.

Alfred Munnings 2

Presedintele Academiei Regale de Arta

In 1944 Munnings devine presedintele Academiei Regale de Arta, an in care este decorat si cu titlul de cavaler. Ultimul sau discurs in aceasta functie, din 1949, il va face cunoscut si ca un militant impotriva modernismului. Emisiunea in care acesta sustinea, se pare ca in stare de ebrietate, ca lucrarile lui Cezanne, Matisse si Picasso au corupt arta, a fost ascultata de sute de mii de oameni, toti ascultatori ai radioului BBC.

Munnings se stinge din viata in 1959 la Castle House, Dedham, Essex. Dupa moartea sa, sotia sa va transforma casa intr-un muzeu dedicat pictorului.

Extrem de populare lucrarile sale, mai ales cele care infatisau cursele de cai, acestea s-au bucurat de popularitate, atat in Statele Unite ale Americii, in Marea Britanie, dar si in alte colturi ale lumii. In timp ce era in viata, lucrarile lui Munnings au fost cumparate de cei mai bogati colectionari de arta.

In 2007, cel mai mare pret platit pentru o pictura semnata Alfred Munning a fost de 7.848.000 milioane de dolari. Pictura The Red Prince Mare, realizata in 1921, in ulei,  a fost licitata cu mult peste pretul anterior de licitatie, de 4.292.500 de dolari stabilit de Christie’s in decembrie 1999.

Alfred Munnings 4

            Vara in Februarie 

            Prima casatorie, despre care nu se cunosc foarte multe detalii, a lui Munnings, a inspirat  filmul Vara in Februarie (Summer in February) in regia lui Christopher Menaul. Ecranizarea este o poveste de dragoste, in care sunt implicati, Munning, interpretat de Dominic Cooper, sotia acestuia, Florence Carter Wood (Emily Browning) si prietenul cel mai bun al pictorului, Gilbert Evan (Dan Stevens).

Alfred Munnings The Red Prince Mare- tablou licitat

Trailer: http://www.youtube.com/watch?v=JulDCiXBx-s

 

Sursa: cinemagia.ro

Surse foto: sralfredmunnings.co.uk; artrenewal.org; allartclassic.com

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>