Pages Navigation Menu

A face si a nu lasa nefacut

A face si a nu lasa nefacut

A face si a nu lasa nefacut este unul si acelasi lucru? Dar cel care nu accepta imoralitatea, o respinge, o refuza, este o persoana morala? Contrariul uratului este frumosul, iar cel al minciunii, al falsului, este adevarul?  Schimbarea de semn, plus si minus,  inaintea unei nonvalori, o transforma  pe  aceasta in valoare? Si daca, eventual, se intampla asa, ce valoare va rezulta?

Prima întrebare din seria prezentata  aici – si care, evident, ar putea continua oricat de mult – incearca sa lamureasca un fragment, un verset, al Evangheliei dupa Matei, in care se afla continut cuvantul spus  de Iisus, prin care se discerne intre obligatiile religioase create de oamenii, care se supun unor traditii rituale  si profundele datorii ale celui care se dedica adevaratei credinte. Despre cele din urma, Iisus spune simplu: ,,pe acestea trebuia sa le faceti’’, dupa care adauga, cu privire la  primele ,,si pe acelea sa nu le lasati nefacute’’ Apare aici, in transcrierea lui Matei, o exprimare cu o anumita inclinare pleonastica? Apreciez ca în viata noastra intreaga, în tot ceea ce facem, producem  sau cream, trebuie sa fim in stare sa distingem intre a face si a nu lasa nefacut, intre  a face binele si a te multumi sa nu faci raul, intre a exclude orice greseala, orice imperfectiune, din opera ta – indiferent care va fi fost aceasta – si a produce, ori crea, o opera perfecta. Minusul in fata unui minus da  plus, dar ontologic – si axiologic – acest  plus este acelasi lucru precum plusul care este plus, si nimic altceva,  de la bun început?

Datoriile de credinta, pe care le faci, provin din intreaga ta capacitate de a da curs devotamentului tau pentru un anumit obiectiv spiritual superior; ceea ce nu lasi nefacut este simpla curatire a spatiului existentei umane de pulberea inexistentei, care corodeaza fiinta. S-au sculptat, in Antichitatea clasica mii de nuduri feminine – Venus din Cnidus de Praxiteles este frumosul insusi; majoritatea celorlalte detin doar frumusetea rezultata din eliminarea uratului, care nu era exclus a le contamina.  Canova a fost un mare artist, dar opera lui este non sau anti–uratul-creaţia lui Praxiteles este frumosul, ca şi Perseu de Benvenuto Cellini, sau Pieta, de la San Pietro, din tinereţea  lui Michelangelo. Dezvoltarea acestor idei ar putea foarte bine foarte bine  să privească  teologia, teoria cunoaşterii, ontologia, arta, semantică,  după cum am dori să ne ocupăm de un domeniu, sau  altul. Merită notat însă  că a nu lăsa ceva nefăcut este în domeniul de competenţă al oricărui om normal, şi corect educat într-un mediu bun, de cultură; a face însă cu adevărat ceva este în mod sigur  produsul unui act de graţie.

Să considerăm politica: majoritatea guvernărilor sunt proaste, dar o guvernare normală, corectă, corijând erorile, sau dezastrele, produse, din interes egoist, de guvernări corupte, frauduloase, ori neglijente sunt oricând posibile, realizându-se cu oameni de bună condiţie şi competenţi – geniul politic, fie acesta democrat  sau  dictatorial, înseamnă cu totul altceva; el creează istorie, schimbă evoluţia lumii, salvează popoare. În România numele acestuia ar putea fi Ionel C. Brătianu, la scară planetară între Cesar şi Bismarck ar fi prea multe nume pentru o enumerare fie şi  parcimonioasă. Economia poate fi o desfăşurare înţeleaptă de activităţi normale. Geniul în economie se poate numi Colbert, Krup, Fugger , Rothschild, Adenauer, şi se poate  întrupa încă multe alte personalităţi – simbol.

Dacă România va trăi prin politica şi economia nelăsării lucrului nefăcut nu va fi rău, dar va rămâne ceea ce este – românii, însă au de  făcut  cu adevărat o Românie nouă.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>