Pages Navigation Menu

“Secretul nasturelui de sidef”, în cinematografe

“Secretul nasturelui de sidef”, în cinematografe

Începând de vineri, documentarul “Secretul nasturelui de sidef”, de Patricio Guzmán, va rula în mai multe cinematografe din România.

secretul-nasturelui-de-sidef

Premiat cu Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu în 2015, cu trofeul juriului ecumenic la Festivalul Internaţional de la Berlin şi primind titlul In Spirit for Freedom, la Festivalul de la Ierusalim, filmul “Secretul nasturelui de sidef”, cu o durată de 82 de minute, va avea premiera pe marile ecrane româneşti vineri, conform Mediafax.

Povestea captivantă şi cutremurătoare despre relaţia milenară a omului cu apa este plasată în Chile şi în cel mai mare arhipelag existent pe Terra, poziţionat la sud de ţara sud-americană, în Oceanul Pacific. Aici, cinci triburi au reuşit să trăiască peste 10.000 de ani, petrecându-şi majoritatea vieţii pe apă, învăţându-i tainele şi reuşind să supravieţuiască unor temperaturi polare şi celor mai puternici curenţi. Aceste triburi nu au conceptul divinităţii, însă cred în puterea apei şi au învăţat chiar să-i imite fiecare sunet.

Regizorul Patricio Guzmán vorbeşte în filmul său despre propriile trăiri legate de apă, pentru care simte admiraţie, dar şi teamă. În  cele 82 de minute, sunt redate și mărturiile câtorva dintre cei 20 de descendenţi direcţi ai triburilor de indieni din arhipelagul chilian.

În România, documentarul va rula în București la: CinemaCity Afi Cotroceni, Cinema Union, Cinema Elvira Popesco şi Cinema Studio; în Brașov la CityPlex; în Bârlad la CityPlex – Cinema Victoria; în Constanța la Cityplex; în Cluj-Napoca la Cinema Victoria şi în Târgu Mureş la Cinema Arta.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>