Pages Navigation Menu

O CARTE PE SĂPTĂMÂNĂ! Câștigă ”Casa în flăcări”, de Eugenio Barba (V)

O CARTE PE SĂPTĂMÂNĂ! Câștigă ”Casa în flăcări”, de Eugenio Barba (V)

În prima lună de iarnă, vă propunem un nou concurs. Răspundeți la întrebare și puteți câștiga ultimul volum al campaniei „O carte pe săptămână”.

Casa în Flăcări

Casa în Flăcări, Eugenio Barba

Aparent, actorii sunt aceeași. În fapt, ei nu își schimbă doar hainele, ci și măștile. Sunt oameni, dar cu o mie de fețe și zilnic își pun pe chip o mască potrivită, cea care se mulează stării lor de spirit.

Volumul lui Eugenio Barba, „Casa în flăcări”, este compus, în principal, din bucăţi autobiografice, trimiţând la ideea de „sub-partitură” sau „referinţă personală”, chemată să subântindă acţiunile şi reacţiile fiecărui participant la actul teatral, însăilate cu reflecţii personale asupra teatrului şi cu mărturii de creaţie aparţinând membrilor Teatrului Odin, însoţite de comentariile celui care le-a fost mentor timp de decenii.

Istoria subterană a teatrului a fost casa mea. Am hoinărit prin încăperile sale ca să descopăr identitatea mea profesională. În colţuri întunecoase am dat peste moştenirea pe care strămoşii mei mi-au încredinţat-o: rădăcinile mele şi aripile mele.

(Fragment din volumul „Casa în flăcări. Despre regie și dramaturgie“ de Eugenio Barba, publicat în Colecția Yorick a Editurii Nemira)

Cum participi?

1. Like paginii de Facebook Newsup!

2. Spune-le și prietenilor tăi de concurs! Dă un share acestui articol (găsești butonul sus, în stânga). Pentru a putea verifica dacă ai respectat această cerință, te rugăm să lași publică postarea.

3. Răspundeți la următoarea întrebare în secțiunea comentarii de mai jos:  Unde v-ați dori să vă petreci vacanța de iarnă?

*Perioada concursului: 3 decembrie – 10 decembrie 2015

*Câștigătorul va fi tras la sorți și va fi anunțat pe pagina de Facebook NewsUP!

*Atenție! Numai participanții care îndeplinesc cele patru cerințe de mai sus vor fi luați în considerare!

11 Comments

  1. In Norvegia.

  2. In Berlin, mi-as dori sa vad targul de Craciun.

  3. Catalina Glodeanu Carata şi News Up au distribuit un link.
    O CARTE PE SĂPTĂMÂNĂ! Câștigă ”Casa în flăcări”, de Eugenio Barba (V) | NewsUp!
    „Istoria subterană a teatrului a fost casa mea. Am hoinărit prin încăperile sale ca să descopăr…
    newsup.ro

    Catalina Glodeanu Carata a distribuit un link.
    1 minut ·
    Îmi placeComenteazăDistribuie
    Comentarii
    Catalina Glodeanu Carata
    oriunde e bine daca ai cu cine
    cineva drag tie. in franta mi-as dorii
    craciunul de a mi-l petrece

  4. Canada

  5. Mi-as dori sa o petrec acasa, cu parintii, insa sunt nevoita sa merg in alta parte…
    https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=181487072199579&id=100010148622186&pnref=story

  6. Mi-as dori sa petrec vacanta undeva la munte, intr-o cabana retrasa, cu un semineu si cu zapada afara, si sa ma relaxez asa vreo doua saptamani.
    Share: https://www.facebook.com/typhoon.ciel/posts/860689317378268?pnref=story

  7. Toata viata mi-am petrecut sarbatorile acasa. Mi-ar placea ca in acest an sa merg intr-un oras frumos, precum Parisul.

  8. https://www.facebook.com/mihai.tanasie/posts/1203520769662975
    Mi-as dori sa imi petrec sarbatorile de iarna, la mine acasa, cu oamenii dragi!

  9. Paris

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>