Pages Navigation Menu

Jeremy Clarkson va reveni pe micile ecrane

Jeremy Clarkson va reveni pe micile ecrane

tfifriday

Jeremy Clarkson, fostul prezentator al emisiunii “Top Gear”, va reveni pe micile ecrane, la aproape trei luni după ce a fost concediat de grupul BBC, în show-ul de divertisment “TFI Friday”, care va fi difuzat de postul de televiziune Channel 4, pe 12 iunie, informează contactmusic.com.

Duminică, Chris Evans, un celebru prezentator de radio din Marea Britanie, a generat numeroase speculaţii în presa britanică, potrivit cărora ar urma să îl înlocuiască pe Jeremy Clarkson, după ce a dezvăluit în emisiunea “Sunday Brunch”, prezentată de Tim Lovejoy, că lucrează la “un film secret «Top Gear»”. Luni, directorii de la BBC au transmis un comunicat oficial în care au precizat faptul că acel proiect la care lucrează Chris Evans nu a fost comandat de televiziunea publică britanică.

Din acest motiv, se crede că proiectul lui Chris Evans va fi un film neoficial, a cărui singură legătură cu “Top Gear” va consta în faptul că îl va avea în distribuţie pe Jeremy Clarkson, care a fost concediat de grupul BBC în martie, în urma unei altercaţii cu unul dintre producătorii acestui show TV.

Chris Evans, care a apărut de multe ori în emisiunea “Top Gear”, a reacţionat în felul următor după o remarcă a lui Tim Lovejoy, potrivit căruia proiectul său “nu mai este atât de secret”: “Ba este în continuare (secret), pentru că nimeni nu ştie unde va fi turnat. Vom filma o secvenţă «Top Gear» cu o companie de producţie independentă şi vom vedea cum vor decurge lucrurile”.

Jeremy Clarkson a glumit la rândul său pe seama filmului “Top Gear”, publicând duminică un mesaj pe Twitter: “Săptămâna viitoare, voi realiza emisiunea-pilot pentru un show matinal de la Radio 2 cu o companie independentă. Rămâne de văzut cum va ieşi”.

Vineri, pe 12 iunie, Chris Evans va prezenta o emisiune specială, ce marchează a 20-a aniversare a popularului show TV “TFI Friday”, pe care l-a prezentat până la scoaterea acestuia din grila de programe, în decembrie 2000. Jeremy Clarkson va fi invitat special în această emisiune, alături de super-grupul rock alcătuit din Liam Gallagher, Roger Daltrey, Ian Broudie şi Zak Starkey.

Deocamdată, nimeni nu ştie ce se va întâmpla cu emisiunea “Top Gear”, în afară de faptul că îndrăgitul show TV va reveni în grila de programe a postului BBC anul viitor. Următorul sezon al emisiunii ar putea fi prezentat de Richard Hammond şi James May, colaboratorii lui Jeremy Clarkson, care au primit oferte de câte 4,6 milioane de lire sterline pentru a semna cu BBC, după ce contractele lor au expirat. Platforma online Netflix şi posturile de televiziune ITV şi Sky încearcă să semneze contracte cu întreaga echipă de producţie a emisiunii “Top Gear” .

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>