Pages Navigation Menu

Horia TECĂU: Un vis împlinit

Horia TECĂU: Un vis împlinit

Tenismanul român Horia Tecău și-a îndeplinit un vis, sportivul câştigând titlul de dublu la Wimbledon.

horia tecau

Luni, Horia Tecău a revenit în țară, după ce, sâmbătă, a câștigat titlul de dublu la Wimbledon împreună cu olandezul Rojer la Wimbledon. Alături de șefii sportului din România (secretarul de stat din cadrul MTS Carmen Tocală şi de preşedintele Federaţiei Române de Tenis, George Cosac.), Tecău a mai fost așteptat pe Aeroportul Henri Coandă și de mama și fratele său .

Dupa meciul de Cupa Davis cu Slovacia, Tecău își dorește din nou aurul: vrea să meargă cât mai departe alături de națională și sp se impună alături de Rojer la US Open și la Turneul Campionilor, ultimele două mari evenimente din tenis în acest an.

“Sunt extrem de fericit pentru că sâmbătă mi-am îndeplinit un vis. Am mai disputat trei finale acolo, dar vă spun nici 20 de finale nu se compară cu obţinerea titlului. A fost fantastic, am ţinut-o într-o petrecere de când s-a terminat finala şi până acum. Sunt atât de fericit acum încât nu mai am nevoie de nimic.

Când am câştigat ultimul punct am simţit că mi s-au înmuiat genunchii, asta pentru că mai fusesem pe acel teren în mai multe rânduri şi ieşisem învins, privindu-i pe alţii cum se bucură. Nu o să uităm acele clipe niciodată (n.r. – de la finalul meciului de sâmbătă). Mă bucur enorm că am reuşit să aduc acest trofeu acasă. Următorul vis pentru mine e să câştig US Open şi Turneul Campionilor. Trebuie să îmi propun altceva acum că am gustat din bucuria câştigării unui titlu de Grand Slam”, a declarat Tecău.

Sportivul român o aștepta la meciul din Cupa Davis şi pe Simona Halep, însă aceasta nu și-a făcut simțită prezența.

“O aşteptăm şi pe Simona la meci, mai ales că şi ea este din Constanţa, aşteptăm pe toată lumea. Simona a şi venit la câteva meciuri la Wimbledon şi ne-a susţinut. Ne-a bucurat prezenţa ei”, a mai spus Tecău.

Marele obiectiv al carierei tenismanului Horia Tecău rămâne o medalie la Jocurile Olimpice. La Rio, în 2016, Tecău poate aduce alături de jucătorul român Florin Mergea, aflat în topul momentului,  o victorie istorică pentru România, potrivit sport.ro.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>