Pages Navigation Menu

GRECIA, un laborator de testare a austerității

GRECIA, un laborator de testare a austerității

Unul dintre cei mai controversați lideri europeni ai vremii a fost aplaudat de sute de politicieni, în cadrul întrunirii de miercuri, din Parlamentul European.

http://www.handelszeitung.ch

http://www.handelszeitung.ch

Premierul Greciei, Alexis Tsipras, a susținut miercuri un discurs în cadrul întrevedenii ce a avut loc la Bruxelles, când a declarat că este pregătit să facă reforme economice pentru combaterea șomajului și a evaziunii fiscale. Acesta a mai adăugat că austeritatea impusă de creditori este un experiment care a eșuat.

Liderul grec i-a acuzat de asemenea pe creditori că au transformat țara pe care o conduce într-un laborator de testare a austerității, moment în care toți cei prezenți au început să aplaude.

În ultimii cinci ani, poporul grec a făcut eforturi imense să se adapteze la condiţii dificile, dar acest lucru le-a erodat răbdarea, iar acest lucru nu este caracteristic doar Greciei, ci şi pentru alte state. Respectăm sacrificiile şi eforturile pe care le-au făcut, respectăm deciziile dificile pe care guvernele lor le-au avut de luat. În multe state europene au fost implementate programe de austeritate, dar în nicio ţară aceste programe nu au fost atât de dure şi aplicate pe perioade atât de lungi ca în cazul Greciei şi nu este o exagerare dacă spun că ţara mea, în ultimii cinci ani, a fost transformată într-un laborator de testare a austerităţii. Cu toate acestea, trebuie să acceptăm faptul că acest experiment a eşuat”, a spus Alexis Tsipras.

Preşedintele Consiliului European i-a atras lui Alexis Tsipras că au mai rămas doar patru zile pentru salvarea Greciei.

Le cer tuturor liderilor să facă efortul de a ajunge la un consens. Dacă acest lucru nu se întâmplă, va însemna încheierea negocierilor, indiferent de consecinţe, inclusiv cel mai rău scenariu, acela în care toată lumea are de pierdut. Inabilitatea noastră de a găsi o soluţie poate duce la falimentul Greciei, falimentul sistemului bancar elen şi, cu siguranţă, cel mai mult va avea de suferit poporul grec. Cu certitudine va avea efecte şi asupra Europei. Bineînţeles, şi pe plan geopolitic. Cine spune că nu va fi aşa este naiv. Realitatea este că avem la dispoziţie doar patru zile pentru a încheia un acord final”, a spus și Donald Tusk, preşedintele Consiliului European.

Țările care nu fac încă parte din zona euro, precum România și Bulgaria, nu au fost ignorate în cadrul congresului din Parlamentul European. Donald Tusk a dat un semnal de alarmă spunând că greșeala europenilor de a exclude aceste două țări din discuțiile privind riscul Greciei de a intra în faliment este foarte mare, deoarece toată Europa va avea de suferit în urma unui dezastru de asemenea anvergură, nu doar statul elen.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>