Pages Navigation Menu

Dezvoltarea tehnologică și destinul infracțiunii

Dezvoltarea tehnologică și destinul infracțiunii

Ink_Pen_Hand_2EWMRZ

Cu aproximativ patruzeci și cinci de ani în urmă apărea, sub semnătura lui Matei Călinescu, superbul volum de sarcasm, ironie, critică socială, de civilizație, critică filozofică, istorică, ,, Viața și opiniile lui Zacharias Lichter”. Fiecare dintre schițele, momentele, care alcătuiau scrierea ce avea să marcheze conștiința unei întregi perioade, mergând, neîndoielnic, dincolo de timpul generației care intra atunci în existența intelectuală românească, reprezenta relevarea incontestabilă, și de nescuzat, a cel puțin unuia dintre aspectele diforme în care se concretiza comunismul absurdă și rutinieră. Încă într-un şi mai mare grad, probabil, fiecare dintre piesele constitutive ale ansamblului operei, pe care o datoram – și o datorăm – lui Matei Călinescu, era o critică, îndreptățită și cutremurătoare, a aberantei noastre modernități, în cadrul căreia comunismul putea fi monstruozitatea maximă, ori una dintre cele cu adevărat jalnice și mari, dar, cu siguranță, nu singura.

Ni se spune, la un moment dat, în ,,Viața și opiniile lui Zacharias Lichter” cu multă putere de convingere, că singurele profesii cu adevărat corecte, în sensul, parcă, de a nu se pretinde altceva decât ceea ce se văd a fi sunt cea de cerșetor și de hoț. Fiecare om ar trebui, spune sarcastic autorul să le practice pe amândouă, măcar pentru câte o zi pe an. Concluzia logică a acestor opinii: în cetatea ideală nu ar trebui să fie decât hoți și cerșetori; hoții să fure de la cerșetori și cerșetorii să cerșească de la hoți. Ce reprezintă, oare, o astfel de idee? Nu are ea, dacă o privim din punctul dat de experiența lumii noastre, caracterul clarviziunii – nu a încorporat, acum aproape o jumătate de secol, darul unei profeții?

Ne putem întreba, dacă societatea noastră acum – cu o vreme în urmă societățile altor țări ale Uniunii Europene, care au semănat celei românești nu cu multe decenii în urmă și au reușit să își spele mâinile până aproape de curățirea perfectă, deci lumea noastră cu avalanșa dezvăluirilor a nenumărate fapte grave, penale, va ajunge să se constituie nu drept o cetate ideală, dar ca una constând  tot din două categorii sociale, uneori nu cu totul distincte, și anume din infractori și magistrați? Evident, așa cum cuvântul lui Zacharias Lichter era o șarjă relevând adevărul tocmai prin faptul de a trece dincolo de el, tot astfel întrebarea mea nu vrea să sugereze că România ar fi lipsită de oameni,  de personalități, inclusiv de persoane politice magistraţi și oameni de afaceri cu totul ireproșabili, dar cascada problemelor ce se revarsă asupra parchetelor și tribunalelor nu are cum să nu dea de gândit. Punctul meu de vedere este acela că, așa cum fenomenele și procesele similare au curățit rezonabil de mult partea vestică a Uniunii Europene, ele vor aduce normalizarea și în România, într-un interval pe care îl estimez a se plasa între doi și patru ani. În fața unui sistem hotărât, de justiție, voință și autoritate a dreptului, oriunde în lume infracțiunea se retrage; însă totul stă sub nevoia de a se vedea clar faptul că noua așezare a justiției și dreptului se stabilește irevocabil, pentru totdeauna. Prea mulți, dintre noi nu îndrăznesc încă să creadă  așa ceva  posibil. Sunt sigur că aceștia se înșeală.

Majoritatea actelor de corupție, abuzuri în cele mai diverse forme, extorcarea unor venituri pe care nimic nu le îndreptățea, aveau ca suport în primul rând încrederea absolută a potențialilor infractori în caracterul infailibil al protecției politice totale, bazată pe relații imposibil de contracarat; în al doilea rând, dar  în conexiune cu primul, venea speranţa unora sau convingerea că actele purtătoare de consecințe penale puteau fi făcute a fi cu totul insesizabile, invizibile, imposibil a fi de relevat și cu atât mai puțin demonstrat. Cei atrași de perspectiva succesului financiar al corupției sustrasă justiției și pedepsei, neglijează unul dintre aspectele cele mai vizibile ale existenței noastre actuale, aspect care a fost și detonatorul exploziei  dezvăluirilor, implicând acțiunile vinovate ale unor personalități cândva intangibile – este vorba despre globalizarea și generalizarea informației, prin toate sistemele de comunicare și, astfel, prin atragerea practic a întregii populații, a unei națiuni, sau a planetei, în cercul furnizorilor potențiali sau efectivi de date și informații cu privire la toți semenii lor. Secretul politic, economic, administrativ, științific sau cultural este cel mult, dar și în acest caz este îndoielnic, situat la nivelul intenției; trecerea în act, fie și în cea mai elaborată conspirație este aproape instantaneu deconspirată pentru acela care urmărește cu pricepere, utilizând toate semnele, semnalele și mesajele, fenomenul infracțional. Doar indolența mai face astăzi posibile acele lovituri neașteptate, dar, și așa, ele privesc mai curând terorismul, care implică surse de agenți numeric foarte puțini dar, provenind din populații vaste, în care se pot pierde urmele atentatorilor. Actele administrative, afacerile, abuzurile au o complexitate care le face vizibile multora, iar cei care le cercetează sunt, ființe în comunicare larg intercalate instituţional şi personal . Presa este un esențial în descoperirea corupției și a infracțiunilor conexe. S-a spus că orice crimă este o eroare de raționament; într-o lume universal informatizată orice o infracțiune devine o probă de invaliditate intelectuală.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>