Pages Navigation Menu

Castle Break, iniţiativă ce propune redescoperirea castelelor şi conacelor româneşti

Castle Break, iniţiativă ce propune redescoperirea castelelor şi conacelor româneşti

Castle Break

Castle Break, prima iniţiativă de redescoperire a castelelor şi conacelor româneşti prin turism cultural, a fost lansată în România, urmând să fie organizate, începând din mai, o serie de trasee, care vor cuprinde obiective precum castelele Corvinilor, Károlyi din Carei şi Bánffy din Bonţida.

Castle Break este o cupolă pentru o serie de tururi culturale în diferite regiuni ale României. Acestea includ vizite inedite la meşteşugari locali, tururi de oraşe, degustări de produse tradiţionale şi, desigur, vizite la castele şi conace.

Anul acesta au fost plănuite şapte trasee ce cuprind peste 20 de castele şi conace din toate regiunile României. Printre obiectivele incluse se numără Castelul Corvinilor, Castelul Károlyi din Carei, Castelul Bánffy din Bonţida, Castelul Sturdza din Miclăuşeni, Castelul Teleki din Gorneşti, precum şi culele din Măldăreşti şi Curtişoara.

Persoanele interesate sunt invitaţi să afle mai multe pe site-ul oficial, proaspăt lansat, www.castlebreak.ro.

Pentru aceste vizite, s-a pus mare accent pe autenticitate. Tururile prin fiecare castel sau conac vor fi ghidate de proprietari sau administratori, astfel încât vizitatorii vor afla poveşti inedite şi vor avea ocazia de a dialoga cu cei ce s-au dedicat salvării acestor monumente.

Tururile au loc între 1 mai şi 4 octombrie, iar înscrierile sunt deja deschise. Costul unui tur variază între 325 de lei şi 415 lei, unul dintre principalele obiective ale demersului fiind păstrarea unui tarif accesibil.

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>