Pages Navigation Menu

Bucharest Gourmet Festival: 3-5 iunie

Bucharest Gourmet Festival: 3-5 iunie

Prima editie a celui mai important eveniment dedicat culturii gastronomice si artei gustului isi va deschide portile în perioada 3-5 iunie, in zona Drive-in de la Baneasa Shopping City.

 cover

Primul weekend al lunii iunie sarbatoreste arta gustului cu ocazia primei editii a Bucharest Gourmet Festival.

Intre 3 si 5 iunie, zona Drive-In din Baneasa Shopping City gazduieste cel mai important eveniment dedicat culturii gastronomice, unde unele dintre cele mai renumite restaurante, bistrouri sau baruri din Bucuresti si din tara vor fi pregatite sa incante vizitatorii cu experiente culinare desavarsite.Asa cum a promis, Bucharest Gourmet Festival va aduce pe scena cateva dintre cele mai interesante proiecte live locale, incepand cu Subcarpati, intr-o varianta electro-acustica si Urma, care vine la Bucharest Gourmet Festival cu o abordare inedita, o imbinare a genului alternativ cu cel clasic, cu ajutorul aranjamentelor semnate de Simona Strungaru.

Toulouse Lautrec a ales sa-si inchida turneul de promovare a albumului “Dejun in iarba” la Gourmet Festival, iar alaturi de set-up-ul obisnuit, pe scena vor avea si un violoncel. YellLow ne asigura doza de electro, alternative, groovy si un pic de rock. Dupa ce au intrat pe frecventele radiourilor alternative din Canada si Statele Unite ale Americii, We Singing Colors isi aduc indie-pop-ul la Bucuresti. JAZÚ inseamna Ioana, Florin, Mandela, Gajol, Bogdan si Alexandru, iar impreuna vor delecta publicul de la Bucharest Gourmet Festival cu un mix de funk, soul si bossa nova, in timp ce Helen isi aduce proaspat lansatul EP, “In Another Place”. Si, nu in ultimul rand, Breeze o sa ne incante cu jazz si brasil electro.

Programul concertelor de la Bucharest Gourmet Festival:

Vineri

JAZÚ

We Singing Colors

Toulouse Lautrec

Sambata

Helen

YellLow

Subcarpati

Duminica

Breeze

Urma

Pasionatii de gastronomie vor avea de ales intre zone special amenajate precum fine dining & urban contemporary, Romanian Gastronomy, International Cuisine, Grill & BBQ, Electrolux Gourmet Arena, Street Food, Deli Market sau Ice cream& Sweets Corner.

Printre cei care si-au anuntat deja prezenta la Bucharest Gourmet Festival sunt: Norma lui Sisoko, Madame Pogany, Kunai, Red Angus, Ivan Pescar, Switch.eat, Matache Macelaru, Hard Rock Cafe, Pescarus, Taj, Japanos Kanpai, La Finca by Alioli, Bacania Veche, Furculision, Vatra Neamului, Cherhana Jurilovca, Spritz House, Grand Combo, Burger Van, Simbio, Furgoneta, Peste Paine, Ivan Pescar, Duma’s Van, Domino’s Pizza, Frizzante Ride, La Cazarma, Biutiful, Carrefour, Conard, Bacania Rod, Taramul condimentelor, Hadar Chalet, Hobbychef, Lay’s, Gourmet-online.ro, Budureasca, Crama Oprisor, Cramele Recas, Halewood, Zaganu, Ground Zero, Sikaru, Bloom Speciality Coffee, Jack Daniels, Lipton, Belli Siciliani, Zobuian, PlayBake, SanThe, Dorian Sweet, Limonada lui Iulian, Paula Ana si Butoiul cu Înghețată.

Mai mult, alaturi de scena live, la Bucharest Gourmet Festival va exista si o altfel de scena, cea dedicata show-urilor de live cooking, care ii va initia pe vizitatori in tainele celor mai noi tehnici de preparare culinara.

Bilete

Biletele de acces la Bucharest Gourmet Festival sunt disponibile online pe www.gourmetfestival.ro si www.myticket.ro, precum si în reteaua magazinelor Diverta, la preturile de 15 lei pe zi si 30 de lei abonamentul pentru toate cele trei zile de festival, la care se vor adauga 2 lei reprezentand comisionul de ticketing si procesare. Copiii sub 14 ani insotiti de parinti vor avea acces gratuit la Bucharest Gourmet Festival.

 

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Poți folosi aceste etichete HTML și atribute: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>